Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un miracol la 50 de ani! » O singură calificare a Stelei după 0-2 în deplasare. Se repetă episodul cu Valencia?

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 februarie 2013 · ·

Steaua a reuşit o singură dată, în istoria europeană a echipei, să se califice într-o fază superioară după ce-a pierdut la o diferenţă de minimum două goluri în meciul tur.

Stafful, jucătorii, patronul şi suporterii, toţi speră într-o minune pe Naţional Arena la meciul retur, de joia viitoare, contra lui Ajax. După ce-au pierdut pe Amsterdam ArenA cu 2-0, roş-albaştrii speră să întoarcă scorul şi să se califice, aşa cum au reuşit în urmă cu 8 ani în "dubla" cu Valencia.

"Veţi vedea că vom marca pe Naţional Arena. Şi dacă vom înscrie în primele zece minute, atunci există posibilitatea să luptăm pentru calificare cu şanse bune. Atmosfera va fi fierbinte, vor intra şi Tănase, şi Szukala, pentru că Lukasz va putea juca şi el peste o săptămînă. Continuu să cred că putem obţine calificarea, acesta rămîne ţelul nostru, al tuturor, şi ne păstrăm optimismul!", spunea imediat după meci Laurenţiu Reghecampf.

Din păcate, cifrele şi istoria nu sînt de partea steliştilor, care au reuşit o singură dată în istoria participărilor de 56 de ani să se califice după ce în meciul tur au pierdut la cel puţin două goluri diferenţă. Au avut cinci astfel de situaţii, dar doar în sezonul 2004-2005 au reuşit minunea!

Steaua era antrenată de Walter Zenga şi pierdea cu 2-0 în deplasarea de la Valencia, dar o săptămînă mai tîrziu roş-albaştrii reveneau miraculos în joc cu două goluri reuşite de Andrei Cristea şi meciul intra în prelungiri, apoi ajungea la lovituri de departajare.

Rădoi, Lovin, Boştină şi Dică au marcat la penalty-uri, Baraja şi Di Vaio ratau pentru Valencia şi Steaua se califica în optimile de finală ale Cupei UEFA, unde dădea de Villarreal.

În afară de Steaua, care a mers mai departe după "dubla" cu Valencia, calificarea a mai fost reuşită de Dinamo Piteşti, Rapid Bucureşti, Steagul Roşu Braşov, Universitatea Craiova, Sportul Studenţesc şi Dinam

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 15 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 13 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°