Zici că suntem în primăvara lui 1990. Atunci, pe la mijlocul lui martie, la o farmacie din cartierul Tudor Vladimirescu din Târgu Mureș, angajații au decis să afișeze denumirea firmei și în limba maghiară. Contrar aparențelor, și maghiarii se mai îmbolnăvesc. Gestul nu era nici măcar unul inedit: inscripțiile în limba maghiară fuseseră deja expuse în mai toate farmaciile din județ, cea din cartierul Tudor fiind codașă în tot acest proces de normalizare. Cu toate acestea, câteva sute de români s-au adunat să vadă grozăvia și s-au pus pe scandat lozinci antimaghiare. Și dăi, și luptă. Bineînțeles, aroganta inscripție a fost ștearsă. Boala, cum spuneam, nu cunoaște etnie.
Mai târziu, vajnicii patrioți au început să-i agreseze și pe etnicii maghiari din alte părți ale orașului. Eșalonat, ordonat, democratic. De dragul diversității, au snopit în bătaie și un grup cam curios de jurnaliști din Ungaria, care au încercat să-i filmeze. Poliția a intervenit, dar foarte puțin: cei duși la secție au fost reporterii.
Povestea se apropie de punctul culminant: pe 19 martie 1990, sosesc în oraș autobuze cu țărani români din împrejurimi veniți pentru a planta flori. Geniul maselor iese din nou la iveală: se încearcă scoaterea tăbliței care indica strada Tolstoi și e vânat în tot orașul Farkas Bolyai (1775-1856), considerat principalul vinovat pentru tot tămbălăul. Moarte intelectualilor avant la lettre. Au fost atacate sediile UDMR, PNȚcd și PNL, aflate una lângă alta. Sediul UDMR s-a bucurat și de o incendiere. Poliția a întârziat din nou să apară, cu toate că avea sediul peste drum, la doi pași de măcel. Este seara în care scriitorul András Sütő este bătut cu bestialitate și își pierde un ochi.
În dimineața care a urmat, maghiarii ies cu miile în stradă pentru a protesta împotriva violențelor din seara precedentă. Tot cu miile se adună și românii. Întâlnirea celo