Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpă îngheţata! Şeful Guvernului israelian avea buget special de la stat pentru kilele de îngheţată îngurgitate de familie

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Şoc în Israel! Premierul Benjamin Netanyahu, “Bibi”, cum este el alintat de cunoscuţi şi chiar de presă, este dependent de îngheţată. Cu tot neamul la un loc, adică soţia Sara, supranumită de cunoscători “Ceauşeasca”, şi cei doi fii ai cuplului. La solicitarea lui Netanyahu, din bugetul de stat s-au alocat 10.000 de shekeli (2.000 de euro) pentru consumul de îngheţată al familiei! Informaţia a fost furnizată de influentul cotidian economic Calcalist, apoi preluată de cotidianul central cu cel mai mare tiraj, Yediot Aharonot, tradusă în engleză de site-ul ynetnews.com şi apoi a făcut înconjurul lumii, datorită agenţiilor internaţionale de presă.

Şi-a tăiat raţia

France Presse anunţă, de altfel, că prima dintr-o serie de restricţii bugetare promise Israelului de proaspăt realesul premier Benjamin Netanyahu este legată chiar de îngheţata preferată. Se zice că familia premierului le preferă pe cea de fistic şi pe cea de vanilie, iar ca furnizor gelateria Metudela, din elegantul cartier Rehavia din Ierusalimul de Vest. Ei bine, Bibi renunţă la această cheltuială de la buget. Plăcerea aceasta nu-i va mai fi finanţată de stat. Economia este, deci, de 2.000 de euro, iar la reşedinţa premierului din Ierusalim nu va mai sosi îngheţata finanţată de stat.

Şi aşa cuplul Netanyahu era de multe ori ţinta criticilor presei pentru stilul de viaţă şi cheltuielile făcute cu largheţe.

14 kilograme pe lună!

Acum, presa îl ciupeşte din nou pe Bibi, “dependentul” de îngheţată. Trebuie să fie asta, din moment ce un calcul simplu arată că 2.000 de euro pe an, în situaţia în care un kilogram de îngheţată de la Metudela costă 12 euro, echivalează cu 14 kilograme de îngheţată pe lună! Unde mai pui că, dacă tot vorbim despre un furnizor oficial pentru reşedinţa premierului, acesta ar fi trebuit desemnat în urma unei licitaţii, scrie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 5 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°