Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 80 de concurenţi la „Cupa Piatra Neamţ”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Evenimentul organizat pe muntele Cozla din Piatra Neamţ a atras pe pârtie nemţeni de toate vârstele. Aceştia au primit premii în valoare totală de 8400 de lei.

Peste 80 de concurenţi s-au întrecut la proba de slalom uriaş. Premierea s-a făcut după o oră de la terminarea concursului, pe categorii de vârstă. Concurenţii nemulţumiţi au avut ocazia de a depune o contestaţie scrisă la comitetul de organizare al concursului.

Premierea participanţilor s-a făcut în funcţie de timpul realizat într-o singură manşă de slalom uriaş cu 24 de porţi. Câştigătorii au primit din partea organizatorilor şi a sponsorilor cupe, medalii, diplome, dar şi premii în bani, în valoare totală de peste 8.400 de lei.

S-au acordat câte trei premii pentru “Cel mai bun timp”, “Cel mai tânăr concurent”, “Cel mai în vârstă concurent”, “Cel mai fairplay concurent” şi “Cea mai spectaculoasă căzătură”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Piatra Neamţ, Perla Invest şi Zen World Extreme.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea: „Pot cădea obiecte din spațiul aerian”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile române au transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, fiind vizate localităţile din graniţa cu Ucraina, avertizând populaţia asupra pericolului căderii de obiecte din spaţiul aerian, ca urmare a unui atac rusesc efectuat în

Restricţii de trafic pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră este oprită, sâmbătă şi duminică, între orele 8.30 şi 18.30, pe DN 58, tronson kilometric 44-50, în mun. Reşiţa - Valea Domanului, judeţul Caraş-Severin. Restricţiile de trafic sunt instituite pentru desfăşurarea Campionatului Naţ

Alegătorii din Costineşti sunt aşteptaţi din nou la urne pentru a-şi alege primarul / Scrutinul local din 9 iunie a fost anulat după ce voturile au fost numărate de 6 ori

G4Media acum o ora
Alegătorii din Costineşti sunt aşteptaţi din nou duminică la urne pentru a-şi alege primarul, transmite Agerpres.ro. Biroul Electoral Central a anulat, pe 25 iunie, alegerile pentru funcţia de primar în comuna Costineşti şi a dispus repetarea scruti

Reformiștii au câștigat alegerile în Iran. Massoud Pezeshkian este noul președinte

HotNews acum o ora
Candidatul reformist Massoud Pezeshkian a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, devansându-l pe ultraconservatorul Said Jalili, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne de la Teheran, informează AFP, citat de Agerpres. Deputatu

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 06 Iulie 2024 la ora 01:35:51 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 124.5km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 31

Joe Biden respinge retragerea din cursa electorală și spune că doar „Domnul Atotputernic” îl poate face să se răzgândească

HotNews acum 24 minute
Preşedintele Joe Biden a calificat din nou dezbaterea sa împotriva adversarului republican Donald Trump drept „un episod prost”, dar a rămas hotărât, într-un interviu acordat vineri postului ABC News, că el este candidatul care îl va învinge pe Trum

Premierul slovac spune că ar fi mers cu Viktor Orban la Moscova, dacă starea de sănătate i-ar fi permis

News.ro acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico a declarat, vineri, că ar fi mers cu omologul său maghiar Viktor Orban în vizita sa controversată la Moscova, dacă starea sa de sănătate i-ar fi permis după ce a fost împuşcat în mai, relatează AFP. Orban i-a înfuriat pe

Ministrul de externe al Republicii Moldova nu exclude noi expulzări ale diplomaţilor ruşi. Reacţia Moscovei

News.ro acum 4 ore
Ministrul de externe al Republicii Moldova a declarat, vineri, că guvernul său îşi rezervă dreptul de a ordona noi expulzări de diplomaţi ruşi dacă Moscova se angajează în activităţi dăunătoare intereselor ţării, relatează Reuters. Relaţiile Moldove

EURO 2024 Spania, prima semifinalistă. A învins Germania, după prelungiri

Ziua Constanta acum 11 ore
Prima semifinalistă a Campionatului European de fotbal din Germania este Spania, care, astăzi, 5 iulie 2024, a învins în sferturi selecționata țării gazdă. Spania s-a impus cu 2-1 după prelungiri, după un gol marcat în minutul 119! După 90 de minute

Accident îngrozitor, cu cel puțin zece morți și 42 de răniți. Un autocar a intrat în stâlpul unui viaduct

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un accident de autocar, soldat de asemenea cu 42 de răniţi, în sud-estul Braziliei, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Autocarul ”a lovit pilastrul unui viaduct”, a declarat AFP Secretariatul Secu

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

22°/37°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
Constanta
acum

28°
sâm.

23°/28°
dum.

22°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/32°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/37°