Oltchim a avut emoţii contra Zvezdei, dar jocul s-a descătuşat la momentul potrivit, în ultimul sfert al meciului, scor 29-25.
Nu mai aveau dreptul la nici un pas greşit. Sau poate îl aveau, dar nu şi-ar fi iertat ele însele o nouă ratare. Aşa că s-au hotărît să joace şi au descoperit împreună că o pot face. Tot împreună, fază cu fază şi minut cu minut. Întîi ca un bebeluş care află că se poate ţine pe picioare, apoi că poate face un pas. Şi încă unul, şi încă unul. Deseori, ce s-a sfîşiat se coase la loc.
Minutele de început şi-au măsurat greutatea în carate, ca la diamante. A fost bine că Oltchim a condus, pornind meciul cu poftă de joc, cu multă mişcare pe teren, avertisment pentru adversarele care au venit la Vîlcea cu o singură partitură în bagaje. Zvezda s-a bazat de la început şi pînă la sfîrşit pe forţa liniei de 9 metri, formată din Postnova, Nikolici şi Lacrabere, una considerabilă. De acolo au venit 16 din totalul golurilor echipei ruse, însă asta ţine deja de bilanţul final.
Sirena din minutul 44
Pînă acolo, s-au stocat ceva emoţii în prima repriză şi în partea întîi a celei de-a doua. În minutul 10 era 7-4 pentru Oltchim, apoi diferenţa s-a micşorat pînă cînd adversarele au izbutit să egaleze, chiar să conducă în două rînduri cu un gol. De la borna 44 a cronometrului, cînd s-a făcut 20-18, a sunat sirena de alarmă, una care a zguduit urechile vîlcencelor. Managarova, cea mai curajoasă extremă de pe teren, a perforat de 7 ori poarta rusă, Bulatovici a fost impecabilă de la 7 metri, Farcău a acoperit înţelept flancul stîng, iar Navarro a scos incredibil cîteva bombe care păreau deja goluri. Şi apărarea a asigurat bine centrul, cu Brădeanu şi Pineau unite acolo.
Aşa s-a construit şi s-a asigurat victoria, reuşită în final cu 29-25, prima izbîndă a Oltchimului în grupele principale din ediţia actuală a Lig