Daca ne luam dupa domnul Teodor Paleologu, PDL a devenit deja literatura. Insa, atenti "la ridicolul" situatiei, si a unuia si a altora, a te bate pe ceaunul gol nu inseamna ceea ce crede urmasul ilustrului conu' Alecu Paleologu, ci un partid care, pe zi ce trece, se goleste de sens. E tot mai greu de sustinut ca ar fi avut vreo ideologie pe care sa si-o insuseasca si s-o urmeze. De demonstrat.

Adevarat este si ca au iesit goi si flamanzi la lupta caci urmeaza sa-si imparta mostenirea ramasa dupa decesul prematur al unei guvernari de care nici ca vor sa-si mai aminteasca, dar in afara ceaunului, vorba hatrului pedelist, respectiv a sediilor, nu prea mai au ce sa revendice. Si asta dupa peregrinajul prin mai toate ideologiile universale.

Scurt istoric doctrinar

Sub Petre Roman, primul sau nas, Partidul Democrat s-a revendicat din doctrina de stanga a democratilor americani, iar dupa debarcarea sa in 2001 nu s-au mai simtit bine in tunica cu nasturi lucitori a yankeilor, migrand cu infrigurare spre alte orizonturi.

Cautarile acestea au devenit spectaculoase dupa ce gruparea Stoica - Stolojan le-a ocupat in 2006 spatiul (ideologic) cu acel Institut de Studii Liberale transformat cat ai bate din palme in Institut de Studii Populare. Va puteti imagina ce inseamna sa te culci visand la "libertatea vointei ca natura a omului" caracterizat de morala si ratiune (Toma d'Aquino) si sa te trezesti intr-un melanj galagios de republicanism, crestin-democratie de fatada, conservatorism si ceva liberalism de bonton?

Asa ca fostii corifei liberalisti au abandonat preceptele clasicilor d'Aquino, Hegel... si ale inaintasilor romani "prin noi insine", orientandu-se spre potentul Craig Duncan, mare profet al demnitatii umane promovate de Partidul Democrat al lui Obama. Au cochetat apoi cu republicanismului sarkosian si conservato