Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul mistreţ… Vaştag a avut ghinion la tradiţionala vânătoare a lui Ioan Borduz…

Publicat in Ziua de Vest, duminică 17 februarie 2013 ·

Peste 60 de vânători din întreg Banatul au participat la tradiţionala vânătoare de la Fârliug-Ezeriş. Partida de vânătoare, organizată până la cele mai mici amănunte, a marcat sfârşitul sezonului la mistreţi. Fostul mare boxer Francisc Vaştag, împătimit vânător, a avut ghinion. Nu a împuşcat nimic. Vaştag şi-a adus cu el la vânătoare şi câţiva amici de la Bucureşti. Alături de el a stat cu arma în mână primarul de Bocşa, Gabriel Cismăneanţu, edilul de Fârliug, Ioan Borduz, preşedinte al Asociaţiei Vânătorilor din Reşiţa. Cu toţii au avut ghinion. Un vânător din Fârliug a fost singurul norocos. A împuşcat unicul mistreţ într-o partidă de vânătoare organizată ca la carte.

Ghinionul şi lupii le-au jucat feste…

Gonacii profesionişti au fost împărţiţi în mai multe echipe, pentru a încercui prada. Cei peste 60 de vânători au fost şi ei împărţiţi în mai multe grupuri şi grupuleţe. Jeep-uri au urcat pe pantele abrupte ale fondului de vânătoare Fârliug-Ezeriş. Ambiţia de a fi cel ce împuşcă… ultimul mistreţ a fost mare. Au fost două reprize a trei ore, timp în care s-a vânat, vineri, la Fârliug. A lipsit norocul şi, în plus, lupii din zonă le-au mai dat şi ei peste cap planurile. Nici măcar ştiuleţii de porumb puşi ca momeală, cu o seară înainte, nu au fost atinşi. Mistreţii au stat ascunşi. Vânătorii cu state vechi în funcţii şi domnul pădurar şef din zonă s-au consolat la sfârşit şi au găsit cea mai simplă explicaţie. Mistreţi sunt din belşug pe fondul de vânătoare Fârliug-Ezeriş, dar acum au fost speriaţi de lupii care s-au înmulţit în ultima vreme. Dacă nu au dat de mistreţi, vânătorii din Banat au împuşcat mai multe vulpi. Acestea nici măcar nu au mai fost luate acasă. Tot domnul pădurar şef spune că nu au nicio valoare. Nici corbii nu mănâncă carnea lor, atât este de rea. Iar blana nu mai are trecere de pe vremea comuniştilor.

Vip-urile au fost doar

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 43 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum o ora
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 27 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°