Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria vilei Kimmel, cea care încă găzduieşte Centrul cultural francez din Timişoara GALERIE FOTO

Publicat in Press Alert, duminică 17 februarie 2013 ·

Înfiinţat în octombrie 1990, Centrul Cultural Francez din Timişoara îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 20 de ani într-unul din cele mai frumoase imobile de pe bdul C.D. Loga, reuşind să devină un punct de referinţă în viaţa culturală a oraşului şi chiar a întregului Banat prin strategia sa culturală de promovare a francofoniei şi de colaborare cu alte instituţii culturale ale oraşului şi ale întregii zone de vest. Utilitatea sa a fost dovedită prin numărul de cursanţi, cel de candidaţi la probele de certificare şi de abonaţi la bibliotecă, prin publicul prezent la acţiunile iniţiate şi prin parteneriatele cu diverse alte instituţii. Se pare însă că, în următoarele luni, institutul va fi nevoit să părăsească imobilul în care funcţionează acum, şi dacă nu se va găsi curând un spaţiu adecvat, prezenţa sa la Timişoara ar putea deveni incertă.

Imobilul de pe bdul Loga a avut o istorie cât se poate de zbuciumată. Clădirea, cunoscută sub numele de „vila Kimmel”, a fost ridicată după defortificarea oraşului, când perimetrul respectiv a devenit construibil.Construcţia casei, care are o suprafaţă de peste 1000 mp, a fost începută în toamna anului 1911, după planurile arhitectului Josef Kremer jr., care a folosit elemente stilizate preluate din arhitectura clasicistă franceză a secolului al XVIII-lea, şi a fost ianugurată la 1 ianuarie 1914. În jurul casei exista şi un parc imens care se întindea până la râul Bega şi care cuprindea inclusiv terenul aferent actualului hotel Internaţional. Proprietar era Ignaz Sándor Kimmel, vestit fabricant de lichioruri şi cognac în urmă cu un veac. Cel mai vechi reprezentant al familiei cunoscut în Timişoara a fost învăţător la „şcoala poporală” din Fabric în 1784. Cu timpul, familia Kimmel a cumpărat mai multe proprietăţi în oraş, printre care şi o vilă cu un teren în Fabric, în apropierea Gării de Est, unde astăzi se află pa

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 11 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 12 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 11 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 8 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 3 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 5 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 6 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°