Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calvarul se apropie de final pentru Popa: "Sper să fiu pus pe picioare din toate punctele de vedere"

Publicat in Liga2, luni 18 februarie 2013 ·

Mijlocaşul echipei FC Argeş, Alin Popa, a avut parte de un debut de an destul de complicat, suferind o accidentare la un meci amical disputat cu cei de la Atletic Bradu. După o entorsă de gradul 3, fotbalistul s-a pus pe picioare şi aşteaptă să revină la antrenamente şi să fie în cea mai bună formă la primul meci oficial al acestui retur de campionat, cu cei de la Luceafărul Oradea.

- Cum te mai simţi, Alin?

- Problemele mele medicale au trecut şi pot să spun că mă simt mult mai bine acum. Din păcate, nu am început prea bine acest an şi am avut parte de o accidentare serioasă încă de la începutul anului.

- Cât de greu a fost pentru tine în această perioadă?

- A fost dificil, dar bine că nu a fost vorba despre o accidentare care să vină în plin campionat sau să fie de mai lungă durată. Sper să îmi revin cât mai repede şi să fiu pus pe picioare din toate punctele de vedere înaintea primului meci din acest retur de campionat.

- Cum ţi s-a părut jocul echipei în meciurile amicale?

- Eu cred că am făcut meciuri bune şi am reuşit să păstrăm un ritm ridicat al jocului nostru. Sunt importante pentru noi şi aceste meciuri amicale şi cred că până în acest moment ne-am descurcat destul de bine, mai ales din punct de vedere al jocului.

- Ce aştepţi din partea ta în acest retur de campionat?

- Îmi doresc să pot să joc cât mai bine şi chiar să îmi ajut echipa la meciurile din campionat. Aceasta este cea mai mare dorinţă a mea şi sper să ajung să marchez cât mai multe goluri pentru formaţia mea.

- Ce poate realiza echipa în acest retur?

- Cred că putem să terminăm acest campionat pe un loc cât mai bun. Seria noastră este una destul de echilibrată, dar dacă o să fim atenţi la meciurile pe care le avem de disputat cred că putem ajunge cât mai sus în clasament, printre primele formaţii din

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 17 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum o ora
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum 58 minute
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum 2 ore
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°