Obsesia tinereţii veşnice dăinuie probabil de când e lumea. Exemple există cu duiumul şi unul care mi-a venit instantaneu în minte este cel legat de faptele contesei sângeroase Elisabeta Báthory. Această idee neadecvată fără doar şi poate, această preocupare chinuitoare a îmbrăcat diferite forme. În epoca noastră ia amploare, iar tehnologiile, din ce în ce mai avansate, sugerează tot mai multe judecăţi ficţionale. Şi apar romane, filme, spectacole de teatru...

“Hoţii de frumuseţe”, astfel şi-a intitulat scriitorul francez în vogă Pascal Bruckner romanul care a fost distins în 1997 cu Premiul Renaudot, impresionând publicul cititor. A impresionat-o şi pe regizoarea Chris Simion, căci din alt motiv nu cred că ar fi dramatizat şi montat spectacolul care poartă titlul cărţii. “Hoţii de frumuseţe”, producţie a companiei “D’aya” ce se joacă la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, atrage atenţia nu numai datorită jocului unor vedete de teatru şi film, pentru care vine în sala de spectacol majoritatea spectatorilor, dar şi prin anunţul că beneficiază de o scenografie cu totul specială: o mare parte a decorului este realizată virtual, creat în 3D şi redat de o tehnologie de ultimă generaţie. Deci, decorul e mai mult pe CD. Şi regizoarea are admiratori entuziaşti, care nu scapă din vedere ceea ce pune ea în scenă.

Îmbinarea între acţiune, obiectele de pe scenă (o canapea, un fotoliu şi o lampă) şi proiecţiile pe cele trei ecrane care sunt ca trei pereţi suscită inteligenţa publicului. Povestea pe care o afli prin viu grai de la personajul principal sunt ilustrate cu film, aducând atât de aproape de publicul din sală împrejurimile ce ţin de amintirile lui.

Şase personaje sunt în spectacolul lui Chris Simion: scriitorul Benjamin (Florin Zamfirescu), iubita acestuia (Medeea Marinescu), doctoriţa psihiatru (Ioana Pavelescu) şi trei indivizi, hoţi “de fr