Mi-l imaginez pe Vasile Blaga la poarta Cotrocenilor strigând: “Ieși, Traiane, afară, să-ți iau capul!” . În mână strânge o bâtă de baseball, din cele pe care șoferii de tir, opriți în vamă, le țin pe sub scaune. E plin de sentimente contradictorii și agitat ca Oscar Pistorius în noaptea crimei: “Te-am iubit în 2004, te-am dus în spate in 2007, am strâns oaste pentru tine în 2009 și te-am salvat în 2012, iar tu m-ai trădat pentru Boc, iar acum mă calci în picioare cu tocuri de 12 cm!” O singură imagine vede Vasile în fața ochilor: bâta sa de baseball întâlnind capul lui Traian, ca într-un film de Tarantino, iar acesta înălțându-se și trecând în zbor peste întreg Palatul Cotroceni, precum meteoriții lui Putin.

Numai că Traian îl aștepta pe Vasile: spre surpriza lui Blaga, iese din Palat, cu țigarea la jumate în colțul gurii și cu un pahar cu fix 4 cuburi de gheță în mână: “Ai venit, mă, căprare?! ” Chiștocul zboară în scântei spre fața lui Vasile, iar paharul se duce înspre gură: “Paștele mă-tii, cât mă mai încurc de tine, săracule? ”. Mardeiaș de porturi, Traian își îndreaptă în viteză chelia spre fălcile de buldog. Surprins, Vasile se dă un pas în spate, apoi mai mulți, iar Traian, înarmat cu o frapieră, începe a-l fugări în jurul gardului Cotrocenilor. Rotofei și asudat, Blaga se gândește dacă să lovească decisiv cu bâta sau să scape, ca până acum, umplând frapiera. Alege prima variantă și, din întoarcere, îndreaptă brațul spre Traian.

Mișcarea este curmată brusc de fantoma blondă a Președinției, îmbrăcată musai în animal print. Descălțată de tocuri la rugamintea șefului, aceasta e mai sprintenă decât cei doi și începe să-i aplice celebrele-i poșete în cap lui Vasile. Pentru prima dată, partidul constată că acestea nu sunt doar scumpe, ci și eficiente.

Bătălia e aproape gata, dar rezultatul ei nu poate fi pronunțat. Asta pentru ca M