Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzaţiile de corupţie de la Vatican pornesc de la vârful ierarhiei Bisericii

Publicat in Adevarul, luni 18 februarie 2013 ·

Scandalul documentelor oficiale ale papalităţii ajunse în presă nu dă pace nici astăzi oficialilor de la Vatican, dezvăluind birocraţia şi corupţia înrădăcinate în sânul Bisericii romano-catolice şi opoziţia la eforturile timide ale lui Benedict al XVI-lea de a lăsa în memoria posteriorităţii imaginea unui adevărat reformator. Vatileak, aşa cum a fost supranumit scandalul, a adus asupra Bisericii Catolice o umbră sinistră. Informaţiile care au ajuns în mâna jurnliştilor descriu despre Benedict, un manager ineficient despre care ne vom aminti mai ales pentru modul în care a ales să părăsească funcţia, că nu a fost potrivit pentru generaţia actuală de cardinali care nu tolerează un minim de transparenţă. De asemenea, în cei opt ani cât Benedict a condus Vaticanul, pare că a preferat să accepte campanii de gestionare a daunelor aduse imaginii Bisericii, făcând astfel o diversiune menită să distragă atenţia de la problemele fundamentale ale instituţiei. Interviuri realizat cu zeci de oficiali ai Bisericii din Roma, surse din interiorul Vaticanului şi oficiali guvernamentali străini apropiaţi Bisericii au subliniat că este vorba despre o lume închisă, chiar ermetică. Mare parte dintre respondenţi au declarat sub protecţia anonimităţii, de teama represaliilor. „Putem dezvălui adevărata faţă a Bisericii şi cum este aceasta, uneori, desfigurată”, a declarat Benedict al XVI-lea în timpul ultimei sale slujbe de miercuri din Postul Paştelui. „Gândul îmi este în mod special la păcatele împotriva unităţii Bisericii, la diviziunile din trupul Bisericii.” Rivalităţi între oficialii Vaticanului Una dintre scurgerile de informaţii care au mai pus o pată neagră pe imaginea Bisericii a avut loc chiar din interiorul sanctuarului papei, iar personajul care a furnizat un nou material de presă jurnaliştilor a fost majordomul pontifului, Paolo Gabriele. În vârstă de 46 de ani, a fost major

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 43 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 51 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°