Apreciate în lumea întreagă, condimentele sunt asul din mâneca bucătarului, elementele care transformă o mâncare obişnuită într-o delicatesă. Mai mult decât atât, cercetările au scos la iveală că folosirea mirodeniilor aduce numeroase beneficii pentru sănătate.
Proaspete sau uscate, condimentele nu trebuie să lipsească din dieta unei persoane care vrea să trăiască sănătos. Asta pentru că, spun specialiştii, pe lângă faptul că înlocuiesc cu mult succes sarea, conţin şi mulţi nutrienţi care întăresc sistemul imunitar, contribuie la scăderea în greutate, îmbunătăţesc funcţia sistemului circulator, au numeroase beneficii pentru inimă, favorizează digestia, combat insomnia, luptă cu răceala şi gripa, înlătură depresia şi previn o paletă largă de alte boli, printre care şi cancerul.
„Studiile au demonstrat că persoanele care consumă alimente condimentate mănâncă mai puţine produse alimentare, fapt ce duce la scăderea numărului de calorii. În culturile în care se consumă în mod frecvent alimente condimentate, rata manifestării infarctului miocardic şi a accidentelor vasculare cerebrale este mult mai scăzută. Condimentele optimizează activitatea digestivă, cresc fluxul de sânge către stomac şi susţin calitatea mucoasei acestuia. În plus, cercetătorii australieni au descoperit că persoanele care au consumat cu regularitate mese picante, adorm mai uşor şi se trezesc mai uşor, iar nivelul lor de energie pe parcursul unei zile este mai ridicat”, potrivit sfatulmedicului.ro
Condimente care nu trebuie să lipsească din casă
Lista mirodeniilor benefice pentru sănătate este extrem de lungă, însă experţii sunt de părere că unele dintre ele trebuie să fie prezente neapărat în fiecare bucătărie. Usturoiul este un condiment ce conţine uleiuri volatile, săruri minerale şi are o serie de efecte terapeutice datorită proprietăţilor antibiotice şi anti