Este dreptul domniei sale, dar faptul ca o spune in public nu poate insemna decat un lucru: vrea sa trezeasca un curent de opinie (mainstream) impotriva candidaturii acestuia la prezidentiale, devenind astfel partizan.
Daca nu-i placeau doar ochii liberalului Antonescu si nu voia sa devina avocatul si activistul oponentilor sai, nu avea decat sa nu-i dea votul.
Si alti intelectuali isi exprima in public optiunea fie anti USL, PSD, PNL, Antonescu, Ponta, fie anti Basescu, PDL, Udrea..., dar nu vor sa-si recunoasca franc partizanatul. Ceea ce nu mai e deloc fairplay.
Una este sa sustii o cauza asumata public si alta e sa o sustii din pozitia de "independent", de reprezentant autodeclarat al binelui, al valorilor morale, al tuturor romanilor.
De la adeziune la politica
Situatia aceasta nu e noua in spatiul nostru public. A debutat odata cu adeziunile formale la schimbarea de dupa 1989 cand intelectualii nostri de vaza, oamenii de stiinta, scriitorii, artistii, jurnalistii, s-au inregimentat de partea lui Ion Iliescu si a FSN sau alaturi de partidele istorice si de monarhie, dar, fiindu-le greu/rusine sa-si manifeste deschis partizanatul, si-au pastrat independenta, nu si neutralitatea, obiectivitatea absolut necesare pentru a fi credibili.
La patru-cinci ani dupa accederea la Cotroceni a lui Traian Basescu si mai cu seama dupa demonstratiile de strada din primavara lui 2012, cuvantul lor nu a mai beneficiat de credibilitatea de altadata, ca drept dovada cititorii, spectatorii, in fine, fanii lor, si-au schimbat optiunea electorala, ceea ce era previzibil inca de la inceputul celui de-al doilea mandat prezidential. Sa fie vorba de "reactie intarziata"?
O Romanie altfel
Istoricul Lucian Boia, in ultima sa carte, "De ce este Romania altfel?", spune, printre altele, ca tara noastra