Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factura la căldură nu va scădea în următorii doi ani

Publicat in Romania Libera, marți 19 februarie 2013 ·

Consiliul Local vrea să preia CET-ul. Mazăre încearcă să găsească un investitor pentru privatizare sau parteneriat. Până atunci, facturile nu vor scădea. Dimpotrivă, CET-ul a cerut majorarea gigacaloriei cu 9%.

CET Constanţa a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare a Ener­giei (ANRE) majorarea preţului gigacalorie cu 9%. Vestea vine ca un şoc pentru constănţeni, care plătesc deja 341 de lei pentru gigacalorie, unul dintre cele mai mari preţuri din România. Consilierii locali s-au întrunit ieri pentru a lua act de această creştere, dar pe ultima sută de metri, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Motivul: avocaţii primăriei au atacat în instanţă majorarea. „Termocentrale a primit acordul de la ANRE ca să majore preţul. Ei l-au majorat cam cu 9 la sută. Noi, primăria şi RADET, am atacat în instanţă, fiindcă nu se justifica această majorare. Până când instanţa nu va da o soluţie, şi noi sperăm să le infirme motivele creşterii, preţul rămâne la fel pentru populaţie. Dacă cumva nu vom avea câştig de cauză în instanţă, deşi nu cred, atunci va fi nevoie să facem şi noi o majorare cam de 3,6%“, a precizat, ieri, primarul Radu Mazăre. „Sperăm să avem câştig de cauză şi să nu majorăm preţul“, a spus şi Ilie Rachieru, director RADET. Edilul a promis în campanie o gigacalorie mai ieftină şi un CET nou. Întrebat de „România liberă ediţia SE“, acesta a precizat că a vorbit în urmă cu trei zile cu ministrul Energiei, Cons­tantin Niţă. „Merge în paralel docu­mentaţia pentru preluarea CET-ului atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti“, a spus Mazăre. El a precizat că, după ce toate societăţile care asigură căldura şi distribuţia acesteia vor fi la un loc, se vor căuta soluţii pentru un parteneriat sau pentru o privatizare. Până atunci, nici o spe­ran­ţă pentru facturi mai

mici. „Nu ştiu dacă investiţia poate fi finalizată până anul viitor, dar până peste

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 4 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 39 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum o ora
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 45 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 35 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 4 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

17°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°