Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobriţoiu: Erori mari la recalcularea pensiilor militare. Trebuie plătiţi 200.000 lei în plus

Publicat in Gandul, marți 19 februarie 2013 ·

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat, marţi, că un audit făcut în mandatul său a arătat că recalcularea pensiilor militare s-a făcut neprofesionist, cu mari greşeli, iar statul trebuie să plătească 200.000 de lei în plus, instituţiile abilitate urmând să stabilească vinovaţii.

"Procesul de recalculare a pensiilor militare a adus nişte realităţi în sistem absolut anacronice, subofiţerii aveau pensii mai mari decât generalii, ori aşa ceva nu se întâmplă în nicio armată. În urma procesului de auditare a reieşit faptul că s-a lucrat foarte repede, neprofesionist, sunt greşeli mari. Cu alte cuvinte, statul trebuie să plătească o sumă care excede 200.000 de lei în plus. Pe de altă parte, tot în urma procesului de auditare a rezultat faptul că vreo câteva mii bune de dosare nu au fost procesate, iar procesul a fost declarat închis în baza legii, îndeplinindu-se termenul", a declarat Dobriţoiu.

El a adăugat că "acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva neplăcut, având în vedere faptul că a fost o decizie politică pentru finalizarea acestui proces într-un termen foarte scurt".

"Preocuparea noastră în momentul în care am văzut dimensiunea lipsei de profesionalism în soluţionarea acestui proces şi a impactului deosebit de mare pe care îl are pe buget... am constatat că bugetul de achiziţii al Ministerului Apărării se îndreaptă către alte zone, ceea ce a generat şi generează serioase lacune privind creşterea capacităţii operaţionale a forţelor noastre armate în calitate de aliat", a mai spus fostul ministru al Apărării.

Întrebat cine sunt vinovaţii, senatorul PNL a răspuns: "Vinovaţii vor fi stabiliţi de către organele îndrituite ale statului, ale acestui stat de drept".

El a precizat însă că aceste nereguli s-au întâmplat în timpul mandatului lui Gabriel Oprea la conducerea MApN.

Dobriţoiu a spus, ră

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 43 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 5 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Polițiștii nu vor mai avea voie cu tatuaje. Cum li se schimbă statutul

Adevarul acum 2 ore
Tinerii care se vor înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de execuție vacante prin încadrare directă, reîncadrare sau transfer în Poliție nu vor avea voie să aibă tatuaje.

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°