> Alcoolemia, de regulă, are valoare dublă, adică 2,86 la mie! > Coma alcoolică, spun medicii legişti, se instalează de la 1 şi ceva la mie
La 17.02.2013, ora 17.11, Petru R., din comuna Adâncata, a sesizat, prin „SNUAU 112”, că, la ieşirea din localitate, a avut loc un eveniment rutier.
În urma deplasării la faţa locului, pe DJ 208 D, la ieşirea din comuna Adâncata, a fost identificat, în afara carosabilului, pe un câmp, un autoturism, lângă acesta aflându-se Gheorghe D., de 36 de ani, localnic. Fiind întrebat despre împrejurările în care maşina a ajuns în acea poziţie, acesta a refuzat categoric să dea vreo explicaţie.
Întrucât Gheorghe D. prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
Omul, teoretic vorbind, era în comă alcoolică, potrivit medicilor, pentru că, oricât ar fi fost de rezistent la băutură, în sânge, valoarea măsurată a alcoolului expirat este cel puţin dublă. Coma alcoolică se instalează de la 1 şi ceva la mie în sânge, afirmă legiştii.