Partidul Democrat (Liberal) traversează probabil cea mai grea criză internă din istoria sa şi are de ales între a fi pentru sau a fi contra lui Traian Băsescu.
Asumarea unui discurs orientat exact împotriva curentului este rară la oamenii politici, pentru că, dacă nu reuşesc să întoarcă opinia publică, ceea ce este de cele mai multe ori imposibil, devin victime ale ei. Un preşedinte aflat la al doilea mandat îşi poate însă permite luxul să meargă în răspărul opiniei publice. Este ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu nu o dată, inclusiv atunci când, înainte de alegerile parlamentare de anul trecut, a anunţat că-l poate respinge pe candidatul USL la funcţia de prim-ministru. Acea intervenţie probabil că a avut darul de a mobiliza o parte a electoratului ARD, care în acel moment risca să fie depăşit de cel al PP-DD. Pe fond, era vorba de o pledoarie pentru o cauză imposibil de susţinut până la capăt, dar care suna bine în ochii nucleului dur al PDL.
Tot o pledoarie imposibilă este şi cea în favoarea Elenei Udrea. De data aceasta însă, nu putem identifica un nucleu dur, în PDL sau în electoratul acestui partid, care să fie cu adevărat mobilizat de argumentele preşedintelui. Asta deşi emisiunea de la B1 TV de săptămâna trecută ne-a arătat un Traian Băsescu parcă energizat de perspectiva unei lupte în sau poate chiar cu partidul său de suflet. A fost însă incomparabil mai convingător când a criticat actuala conducere a PDL decât atunci când a complimentat-o pe fosta ministră a Dezvoltării. Dar cred că acest efect era anticipat.
Marele, poate singurul, avantaj al ţinerii unei pledoarii imposibile este acela că poţi anticipa reacţiile. Spre deosebire de sfârşitul anului trecut, preşedintele nu poate nici măcar să spere că pledoaria sa în favoarea candidatei la preşedinţia PDL va găsi un ecou favorabil în rândul simpatizanţ
