Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie, avem nevoie de servicii publice de sănătate!

Publicat in Observator BN, marți 19 februarie 2013 ·

Ne întrebăm în acest context, cum reactionează autoritatea guvernamentală dar si autorităţile locale pentru a îndrepta aceste contraperformanţe si pentru a se pune în slujba sănătăţii cetăţenilor (???). Arbitrariul managementului guvernamental este evident! Zilele trecute domnul ministru Eugen Nicolăescu îl destituie prin intermediul presei pe prof.dr. Benedek Istvan pe motiv că acesta semnalizează absenţa citostaticelor din clinica pe care o conduce la Tg. Mures. Desi aceasta nu pare o problema locala pentru judetul nostru, ea este una reala – stim cu totii ca in Bistrita nu exista o clinica de transplant medular si hematologie, noi apeland mereu la cele din Mures sau Cluj in acest sens. De asemenea este frapantă lipsa de reactie efectivă la constatarea morţii unui copil de patru ani care venise în spital să ceară asistenţă pentru o entorsă care nu putea fi letală, doar datorită nepriceperii şi a unui management deficient care este ascuns în interiorul sistemului.

În acest sens fiecare dintre cei care vor lua la cunoştintă starea de fapt a asistenţei medicale din România are propria sa opinie şi propriile sale concluzii. Datoria noastră este însă, să, atragem atenţia autorităţilor asupra managementului dezastruos şi asupra practicii superficiale a actului medical în defavoarea pacientului, a cetăţeanului care are nevoie de servicii medicale.

Decizia unei finanţari mediocre a serviciilor medicale pune în pericol atât sănătatea pacienţilor cât şi viabilitatea sistemului medical public si privat.

În această logică este evident că vor creşte costurile medicale pe care trebuie să le suporte bolnavul. Serviciile medicale private s-au dezvoltat pe fondul calităţii reduse a serviciilor medicale publice, a absenţei aparaturii medicale dar mai ales din prisma modului în care este tratat pacientul care trebuie să se descurce într-un sistem unde conte

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum o ora
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum 53 minute
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 7 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Zelenski cere din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune, după atacurile de sâmbătă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, relatează BBC. Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în ap

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 12 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Vremea

București
acum

26°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

23°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°