Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ironii în PDL. De ce vrea Blaga ca Băsescu să-şi dea demisia

Publicat in Ziua Veche, miercuri 20 februarie 2013 ·

Vasile Blaga îl ironizează deja a doua oară pe Traian Băsescu şi susţine că, dacă ar demisiona din funcţie şi ar candida la preşedinţia PDL, el l-ar susţine.

Prima ironie a lui Vasile Blaga s-a referit la rolul lui Băsescu în creşterea PDL. “Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu şi-ar da demisia din funcţia de preşedinte şi ar candida la preşedinţia partidului acum, l-aş susţine. Repet, sunt multe lucruri faţă de care am avut păreri diferite. I-am şi răspuns acum câteva zile că nu eu am fost nedreptăţit, partidul a fost nedreptăţit, dar în acelaşi timp am avut şi vremuri bune împreună, hai să fim serioşi. Deci, am lucrat după Convenţia Naţională din 2001 împreună atâţia ani de zile până am reconstruit partidul (…). Dacă voi candida şi voi câştiga preşedinţia partidului şi va dori să se întoarcă în partid, nu-i trebuie o altă garanţie ca să fie altcineva în partid, va putea să se întoarcă dacă va dori şi-l vom primi cu braţele deschise”, a declarat Vasile Blaga, marţi seară, la B1TV.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, recent, pe Facebook, că între el şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog după alegerile din decembrie 2012 şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea formaţiunii va fi asigurată de actuala echipă de politicieni.

Luni, Vasile Blaga a minimalizat rolul lui Traian Băsescu în PDL, printr-o ironie care l-a iritat pe consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. “Domnul preşedinte Traian Băsescu a contribuit mult la renaşterea acestui partid, la Convenţia Naţională din 30-31 mai 2001 a luat partidul de la 7,2% (…) şi l-a adus până la 13% chiar 16% şi atunci îi mulţumesc domniei sale, aşa cum îi mulţumesc şi domnului preşedinte Stolojan”, a spus Vasile Blaga. El a adăugat că după acest moment împreună cu preşedintele Traian Băsescu a ajuns la construcţia Guvernului Tăriceanu, deşi partidul pierduse alegerile, şi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 iunie, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitați: Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Dragoș Ciobotaru și Valentin Resmeriță, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 4 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 4 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum o ora
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 34 minute
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Mașini avariate și culturi distruse de grindină în mai multe zone ale țării. Gheața căzută din cer a fost de mărimea unei mingi de ping pong VIDEO FOTO

Ziare.com acum o ora
A fost cod portocaliu de vreme rea în mai multe județe din România. Vijeliile și grindina au făcut ravagii în Iași, Bacău, Alba sau Covasna. La Răducăneni, în Iași, a fost rupere de nori. O ploaie torențială de aproximativ jumătate de oră a provocat

Biden a semnat. Granița dintre SUA și Mexic se închide temporar. Care este motivul invocat de Casa Albă

Ziare.com acum 44 minute
Preşedintele american Joe Biden a semnat, marți, 4 iunie, un decret care permite închiderea temporară a frontierei Statelor Unite cu Mexicul pentru migranţii clandestini odată ce numărul acestora depăşeşte pragul de 2.500 pe zi. Subiectul este explo

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/23°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°