În 1911 vede lumina tiparului lucrarea de căpătâi a lui Michels, „Partidele Politice”. Cu această ocazie, sociologul german prezintă celebra lege de fier a oligarhiei. În esenţă, domnul Michels ne spune că, pe măsură ce se profesionalizează, partidele funcţionează din ce în ce mai mult doar în folosul conducătorilor inamovibili şi atotputernici.
Dificultăţile competiţiei democratice duc la centralizarea şi birocratizarea partidelor, baza lor fiind deposedată de orice putere. PNL trece prea uşor graniţa de la democraţia liberală la oligarhia autoritară, în condiţiile în care nu avea nevoie de aşa ceva.
Congresul PNL din acest week-end oferă un studiu de caz minunat pentru exemplificarea teoriei prezentate mai sus. În esenţă, reperele acestui congres sunt mai degrabă bizare. Avem un preşedinte de partid care se prezintă cu nişte rezultate foarte bune şi o candidatură firească pentru un nou mandat în fruntea PNL.
Până aici, nimic ciudat. Însă, de neînţeles sunt episoadele crepusculare care au însoţit pregătirea congresului. Ostracizarea absurdă a unei organizaţii de sector, cu epurări ridicole de tristă amintire, l-a transformat pe Andrei Chiliman din primarul unei şesimi din Bucureşti, într-un lider politic naţional cu mesaj cât se poate de consistent.
Atacurile la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu l-au reînviat politic, făcând din acesta o alternativă serioasă în PNL, validată, iată, şi de unele cercetări sociologice care îl creditează pe fostul premier cu o cotă de încredere publică superioară lui Antonescu.
Mesajele anti-occidentale emise periodic de liderul PNL şi susţinătorii săi au încurajat consolidarea unei discurs pro-occidental puternic, asumat foarte vocal de tabăra Tăriceanu, ceea ce ar putea afecta decisiv proiectul prezidenţial al domnului Antonescu.
PNL trece prea uşor graniţa de la democraţia liberală