Ştire de ultimă oră la Actualităţi: Grupul rus Mechel şi-a vândut cele patru combinate metalurgice (cumpărate mai anii trecuţi de la statul român) - Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău şi Laminarul Brăila - către firma (SRL) Invest Nikarom Bucureşti, pentru „uriaşa” sumă de 230 lei (52 euro). Halucinantă tranzacţie; la acest preţ nu poţi cumpăra nici măcar un televizor sau o „drujbă” sovietică, darămite 4 (patru) combinate. De ce le-a vândut apropitarul rus? Cică erau „puternic îndatorate” la Invest Nikarom, deţinută în părţi egale de cuplul Svetlana şi Viktor Chumakov, tot ruşi, deci. Firma dumnealor are un capital vărsat de vreo 99.000 lei şi se ocupă de... comerţul cu ridicata. N-am să înţeleg niciodată cum astfel de mari unităţi industriale, până la privatizare, funcţionale şi competitive, cu produse finite preponderent pentru export, ajung în câţiva ani de la transferarea lor în sectorul privat, fără valoare de piaţă şi în ruină? Ruina, rugina şi stagnarea, asta am simţit de câte ori am trecut în fuga maşinii pe lângă „oţelurile speciale”, recte Mechelul, de la Târgovişte. Asta îţi transmit Oltchimul de la Vâlcea sau „ARO” Câmpulung. Dar de ce să ne ducem aşa departe? Exemplele le avem şi aici, în judeţul Olt, sub ochii noştri: Utalimul şi Textila Slatina, Tăbăcăria şi Zahărul de la Corabia, Fabrica de Zahăr de la Drăgăneşti-Olt, „Conservele” de la Caracal ş.a. Un astfel de sentiment de amărăciune îţi transmite şi starea deplorabilă în care au adus managerii şi căpuşile patrimoniul CFR Marfă.

Ştiu că FMI ne presează să vindem repede ce mai are statul în custodia sa. De-a lungul anilor s-a făcut tapaj mare pe tema privatizării mastodonţilor industriali în faliment „pe un dolar”. Aşa au trecut, din averea statului, către privaţii şmecheri, descurcăreţi şi cu relaţii până sus, în sferele guvernamentale, la grămadă şi la preţ