Nu eram în țară când am aflat că Sorina Bota nu mai e printre noi, cei vii. Poate că distanța ar fi trebuit să amelioreze cumva șocul, să așeze un filtru peste dramatismul acestei treceri între lumi, care se petrecea sub ochii tuturor târgumureșenilor: concretă, absurdă (ca tot ceea ce e ireversibil în lume) dar, totuși, la sute de kilometri de locul în care mă aflam, fizic, concret, eu însumi. La sute de kilometri de casă. Nu doar știrile politice, economice sau culturale, nu doar veștile despre tot felul de nimicuri ce ne consumă timpul și ființele au ajuns, iată, să fie instantanee pentru existența noastră indiferent de spațiul în care respirăm. Care mai este, de fapt, realitatea, oare? Cea a sălii de lectură a unei universități budapestane unde, la una din zecile de mese dispuse impecabil, în imperturbabilă ordine, tastam, în dimineața unei duminici mohorâte de 10 februarie, pe claviatura laptopului? Sau cea în care un hyperlink pe care am apăsat înfiorat, pentru a verifica ceea ce părea, încă, neverosimil, m-a azvârlit înapoi, în Târgu-Mureșul de acasă (orașul Ei de poveste) și într-un fatidic loc, la câțiva kilometri de blocul în care locuiesc: acolo unde, cu câteva ceasuri înainte, aflam, înmărmurit, că o mașină-gonind-în -noapte intrase într-un pod aflat de o eternitate în lucru (ca o capcană nemiloasă, feroce), curmându-i Sorinei viața ei manifestă, vizibilă, din lumea imediată?
Nu eram în țară când am aflat că Sorina Bota nu mai e printre noi, cei vii. Poate că distanța ar fi trebuit să amelioreze cumva șocul, să așeze un filtru peste dramatismul acestei treceri între lumi, care se petrecea sub ochii tuturor târgumureșenilor: concretă, absurdă (ca tot ceea ce e ireversibil în lume) dar, totuși, la sute de kilometri de locul în care mă aflam, fizic, concret, eu însumi. La sute de kilometri de casă. Nu doar știrile politice, economice sau culturale,