Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cum se vede lumea prin Google Glass? Au fost anunţate condiţiile pentru comandarea unei perechi

Publicat in Adevarul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Google a anunţat noi detalii asupra proiectului Google Glass, ochelarii inteligenţi bazaţi pe sistemul de operare Android, care vor fi în curând disponibili şi utilizatorilor obişnuiţi. Pentru acest lucru, Google a oferit şi un video cu o filmare făcută cu Glass.

Ochelarii inteligenţi vor oferi mai multe informaţii utilizatorului, vor fi conectaţi la internet şi vom putea face fotografii cu ei. Astfel, acestea pot fi apoi distribuite prietenilor şi aceştia ne vor putea da mesaje. De asemenea, ochelarii vor putea funcţiona ca GPS. În plus, ochelarii vor avea şi control vocal, astfel că în momentul când vom pronunţa cuvântul “picture”, vor face o imagine.

Aceştia vor fi integraţi cu Google Now, care va trimite informaţii folositoare în funcţie de locul unde suntem.

Google nu a dat multe detalii despre lansarea oficială, deşi are deja un site pregătit pentru ochelari. Dar unii oameni vor primi dispozitivul după un soi de interviu online. Oamenii vor putea să trimită 50 de cuvinte sau mai puţin, un videoclip de 15 secunde şi cinci fotografii. Acesta va fi portofoliul lor care va spune de ce îşi doresc atât de mult Google Glass.

Kitul va costa 1.500 de dolari, iar cei care vor fi aleşi vor fi nevoiţi să preia ochelarii de la New York, Los Angeles sau San Francisco. Foto Google Glass gallery-link

Care sunt toţi paşii pentru achiziţionarea Google Glass? o aplicaţie de 50 de cuvinte sau mai puţin. includerea hashtagului #ifihadglass în aplicaţie. Cinci fotografii. un scurt video, maximum 15 secunde. trebuie să urmăreşti pagina de Google+ şi pagina de Twitter, pentru a fi contactaţi direct de Google. trebuie să avem cel puţin 18 ani şi să trăieşti în Statele Unite ale Americii.

Cum arată Google Glass?

Pentru a vedea o demonstraţie nouă cu Google Glass, gigantul online a oferit mai multe detalii într-un video care poate fi văzut mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 14 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum o ora
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 44 minute
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°