Este luna mondială LGBT, dedicată minorităților sexuale: lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali.
Parlamentul din Marea Britanie a adoptat chiar în luna aceasta legea care permite căsătoriile între cupluri de homosexuali. Și Franța a făcut un pas decisiv în această direcție. Căsătoriile între persoane de același sex sunt deja permise în Spania, Suedia, Olanda, Danemarca, Belgia și Portugalia, precum și în statele non-membre Norvegia și Islanda. În alte 11 state, dintre care 8 membre UE, sunt reglementate alte forme de parteneriat, de conviețuire între homosexuali.
E un proces care, inevitabil, se va extinde în întreaga Europă. Nu este exclus ca, la un moment dat, să devină normativ european, caz în care cinci state europene vor avea probleme constituționale (fiindcă au prevăzut clar, în legea supremă, interdicția legalizării cuplurilor homosexuale): Polonia, Ungaria, Bulgaria, Lituania și Letonia. Observați, toate sunt state din fostul bloc comunist.
Dar ce șanse ar avea acest normativ să fie impus în România?
Nule, cu certitudine, dacă ar fi ca decizia să țină de un referendum. Sondajele arată că mai puțin de 20 de procente dintre români agreează ideea. 80% împotrivă este apropiat procentului din populație care se declară de religie ortodoxă.
Biserica Ortodoxă s-a manifestat, ferm, împotriva abrogării celebrului articol 200 din Codul Penal, care incrimina relațiile homosexuale „săvârșite” în public. Așa că, dacă abrogarea ar fi fost obiectul unui referendum, articolul 200 ar fi fost, încă, în vigoare. Dar, a fost abrogat prin Ordonanță de Urgență, la 22 iunie 2001, de Guvernul Adrian Năstase (zis Bombonel). S-a spus, atunci, că s-a acționat astfel la presiunea societății civile și a Consiliului Europei.
Opoziția față de relațiile homosexuale este, într-o măsură covârșitoare, de natură religioasă. Bisericile creștine sunt motorul lu
