Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL vorbeşte, oficial, pe două limbi. Care este miza intrării lui Iohannis în PNL

Publicat in Romania Libera, joi 21 februarie 2013 · ·

Mutarea Iohannis-Antonescu a fost primită ieri cu surprindere şi alimentează scenariul că liberalii şi-ar pregăti un plan „B“ pentru alegerile prezidenţiale din 2014, dând şah PSD-ului, pe fondul disensiunilor tot mai accentuate din interiorul USL.

Lovitură de imagine dată de preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu numai două zile înaintea congresului partidului şi pe fondul tot mai deselor contestări din partea unora dintre membrii formaţiunii: primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat ieri că s-a înscris în Partidul Naţional Liberal. “Anunţul este unul extrem de simplu. Începând de astăzi sunt membru al PNL”, a afirmat edilul. Iohannis, care în 2009 a fost propus pentru postul de premier din partea PSD, PNL, PC şi UDMR, se bucură de o imagine bună în rândul politicienilor de la Bucureşti, dar şi în rândul electoratului. “Am luat hotărârea de a deveni membru PNL în urma invitaţiei exprimate de domnul preşedinte Crin Antonescu”, a menţionat acesta.

Klaus Iohannis a mai declarat că nu îşi pierde funcţia de primar, aşa cum prevede legea electorală pentru edilii care pleacă din partidul în numele căruia au fost aleşi. “Având în vedere că Forumul (Democrat German) nu este un partid politic, iar statutul FDGR permite să fiu în acelaşi timp şi membru al partidului, nu mă voi găsi în situaţie de incompatibilitate”, a precizat primarul Sibiului.

Antonescu: “E bun de premier”

Mişcarea politică de ieri a dat frâu liber speculaţiilor conform cărora frământările dintre PSD şi PNL, în cadrul USL, se înteţesc, în sensul în care liberalii se pregătesc pentru eventualitatea în care Victor Ponta va decide să candideze la preşedinţie, în 2014, în defavoarea lui Crin Antonescu, care deocamdată ar trebui să fie candidatul de drept al Uniunii, potrivit protocolului iniţial.

Potrivit unor scenarii, care însă nu au fost confirmate în mod dire

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Liderii coaliţiei nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale - surse

Mediafax acum 7 ore
Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale, susţin surse din lumea politică. Întâlnirea a avut loc miercuri seara.

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°