Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marton Simon: “S-a întors roata!”

Publicat in Jurnalul, joi 21 februarie 2013 ·

Biatlonista Dorothya Buzas a obţinut medalia de bronz în proba de Sprint.

Dincolo de problemele de logistică, Festivalul Olimpic al Tineretului European este o reuşită. După medaliile obţinute de către Emil Imre la short-track, ieri a venit rândul Dorothyei Buzas să urce pe podium. Sportiva antrenată de Izabelle Gecse şi Marinel Ananie a obţinut medalia de argint în cursa de Sprint – 6 km desfăşurată la Cheile Grădiştei, în faţa a peste o mie de spectatori. Biatlonista a avut o comportare perfectă în poligon, fiind întrecută la deplasarea pe schiuri doar de către poloneza Kinga Mitoraj, cea care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. “Schiurile mi-au alunecat senzaţional. Mă bucur că am reuşit să trag perfect. Este un rezultat foarte important. Această medalie o dedic tuturor celor care m-au sprijinit până acum”, a declarat sportiva. Tehnicienii care s-au ocupat de pregătirea biatlonistei consideră că Buzas a reuşit să obţină medalia de argint datorită faptului că programul său de antrenament a fost gândit în aşa fel încât să atingă vârful de formă în această perioadă. “A contat fiecare amănunt. Ne-am pregătit la Cheile Grădiştei, Dorothya a cunoscut baza foarte bine, s-a acomodat cu locul şi n-am avut probleme. Este un rezultat care va ajuta foarte mult biatlonul românesc în anii următori”, susţine Marinel Ananie. Cea care o cunoaşte cel mai bine pe Dorothya Buzas este Izabelle Gecse. “Am crescut-o de la şapte ani. A intrat într-un program special de pregătire încă de acum un an de zile. De atunci ne-am trasat ca obiectiv o clasare pe una din primele şase poziţii la această competiţie. Este un copil extraordinar de bun, iar locul doi este peste aşteptări”.

Marton Simon, coordonatorul tuturor loturilor naţionale de biatlon, era în culmea fericirii: “Cineva mi-a zis vineri seară, când am pierdut calificarea la Jocurile Olimpice cu echipa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 28 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°