În România, nu ştiu de ce, scrisul este prost plătit. Poţi să scrii foarte bine, să fii lăudat, admirat, premiat, dar când vine vorba de bani eşti plătit ca ultimul om de pe lume, umilitor.
Mă gândesc că una dintre explicaţii ar fi că raportul cerere-ofertă, cel care reglează preţul oricărui produs, este dezechilibrat. Asta înseamnă că, în România, oferta depăşeşte cu mult cererea. Adică, avem mai mulţi care scriu decât cei care citesc.
Totuşi, mai bine plătit este scrisul la comandă. Chiar aşa, nu poţi să laşi scrisul de capul său! Scrisul trebuie controlat, drenat, influenţat şi, în cele din urmă, plătit. Mă gândesc că aceia care scriu la comandă, adică din interes (politic, de business, servicii secrete) câştigă mai bine decât cei care scriu de capul lor. Poţi să fii o mediocritate, dar să scrii mai bine decât unul talentat, pentru că scrii la comandă, după capul (şi indicaţiile) altora. Politicienii, oamenii de afaceri, cercurile influente asta caută: să controleze scrisul şi ideile! D-aia sunt dispuşi să plătească. Şi plătesc bine. Cei care scriu după capul lor pot să moară de foame! Scrisul la comandă a ajuns o afacere subterană în România. (Şpaga e şpagă, nu se supune impozitării!) Mai poţi să scrii furând de la altul (plagiat) sau să-i pui pe alţii să scrie în locul tău („negrişori“). Astfel, preţul scrisului în România s-a dus dracului: comenzi, şpăgi, plagiate şi „negrişori“!
Vorbitul e mult mai bine plătit decât scrisul, pentru că are rating şi desfigurează adversarii.
Dar cine mai scrie în ziua de azi? Puţini în raport cu cei care vorbesc la televizor sau pe online. (Pentru că şi scrisul pe internet e tot un fel de vorbit, adică toţi şi-au băgat picioarele în scris.) Vorbitul e mult, mult mai bine plătit decât scrisul. Pentru că vorbitul are rating, impact, loveşte şi desfigurează adversarii. Cei care vorbesc la TV sunt chi
