De vreo două ori a adus soţia mea acasă nişte carne de viţel mai ciudată, de la o măcelărie din cartier. Era mai roşie decît cea obişnuită şi nu semăna la gust cu carnea de viţel, în rest era bună. Ăsta era punctul meu de vedere, nu şi al unuia dintre ceilalţi trei din casă, care era de părere că dacă mîncăm carne de viţel, atunci trebuie să aibă gust de carne de viţel, nu să ne imaginăm c-o fi, deşi nu seamănă.
Zilele astea s-a închis măcelăria de unde a cumpărat doamna mea carnea îndoielilor noastre. Acolo sub numele de carne de vacă sau de viţel – fireşte, la preţul aferent numelui – se vindea şi carne de cal.
Discuţie în casă, în urma acestui eveniment. „V-am spus eu că e carne de cal!?” „A zis cineva că n-ar fi?” Eu, cel puţin, cînd i-am simţit gustul, am avut o tresărire de nostalgie gustativă. Carnea aceea semăna cu cea pe care o mai cumpăra bunicul meu din hala de la Medgidia. El o aducea, tot el o gătea. Bunica nu s-ar fi atins de ea pentru nimic în lume. Carnea pe care ea refuza s-o gătească apărea în hală la o zi după ce făcea înconjurul oraşului ştirea că un cal de căruţă din oraş îşi rupsese piciorul şi fusese sacrificat.
De vreo două ori a adus soţia mea acasă nişte carne de viţel mai ciudată, de la o măcelărie din cartier. Era mai roşie decît cea obişnuită şi nu semăna la gust cu carnea de viţel, în rest era bună. Ăsta era punctul meu de vedere, nu şi al unuia dintre ceilalţi trei din casă, care era de părere că dacă mîncăm carne de viţel, atunci trebuie să aibă gust de carne de viţel, nu să ne imaginăm c-o fi, deşi nu seamănă.
Zilele astea s-a închis măcelăria de unde a cumpărat doamna mea carnea îndoielilor noastre. Acolo sub numele de carne de vacă sau de viţel – fireşte, la preţul aferent numelui – se vindea şi carne de cal.
Discuţie în casă, în urma acestui eveniment. „V-am spus eu că e carne de cal!?” „A zis cineva c