Conducerea Federaţiei Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş va solicita Primăriei Târgu-Mureş, printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat consilierilor locali, să renunţe la încasarea taxei de habitat, motivând că populaţiei i s-a imputat această taxă deşi întreţinerea spaţiilor verzi dintre blocuri este realizată de către asociaţiile de proprietari. „Taxa de habitat ne-a fost băgată pe uşa din dos. Spaţiile dintre cartiere este domeniul public al primăriei, noi îl întreţinem, scoatem mizeria şi o punem la margine, vine şi duce gunoiul personal autorizat. Noi considerăm că această taxă nu a avut nicio dezbatere publică, nicio reglementare legală ci doar impusă. Noi acuma lucrăm la un proiect de hotărâre a Consiliului Local în care solicităm să vedem ce este al asociaţiei de proprietari şi ce este al primăriei”, a declarat Ştefan Budai, preşedintele Federaţiei Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş.
Totodată a precizat că în cadrul proiectul vor fi introduse reglementări, modele preluate din alte oraşe din ţară, precum şi se doreşte o colaborare cu municipalitatea în acest sens.
„Am discutat cu consilierii şi au zis să pregătim materialul şi o să il dăm la comisiile de specialitate să facem acest parteneriat cu Consiliul Local. În acest sens am luat câteva modele din ţară, acolo spune foarte clar domnule eu îţi întreţin spaţiul verde al tău, dar tu îmi dai ori pomi ornamentali, să fac parcuri”, a mai spus Budai.
Conducerea Federaţiei Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş va solicita Primăriei Târgu-Mureş, printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat consilierilor locali, să renunţe la încasarea taxei de habitat, motivând că populaţiei i s-a imputat această taxă deşi întreţinerea spaţiilor verzi dintre blocuri este realizată de către asociaţiile de proprietari. „Taxa de habitat ne-a fost băgată pe uşa din dos. Spaţiile dintre c