Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce vinde Mechel patru combinate pe 230 lei?

Publicat in Romania Libera, joi 21 februarie 2013 ·

Grupul rus, activ în minerit şi producţia de oţel, a decis vânzarea acţiunilor deţinute la patru combinate româneşti unui SRL deţinut de doi ruşi. Fiscul român va avea prea puţine de spus întrucât acţionarii vânzători sunt firme înregistrate în alte ţări UE.

Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, ­puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă. Aceste persoane sunt Chumakova Svetlana (55 de ani) şi Chuma­kov Victor (58 de ani), ambii de cetăţenie rusă.

Vânzare impozitată în alte ţări

Din punct de vedere fiscal, câştigurile din capital, cum ar fi cele din cedarea acţiunilor, sunt impozitate. De aceea se pune întrebarea, este: 52 de euro valoarea reală la care s-a făcut tran­zac­ţia? Au încercat ruşii astfel să scape de plata unor impozite substan­ţiale pe veniturile înregistrate din vânzarea acţiu­nilor?

Consultanţii fiscali întrebaţi de România liberă despre resor­turile unei astfel de opera­ţiuni atrag atenţia că trebuie lămurite câteva aspecte înainte de o pro­nun­ţare pe tema legali­tăţii ope­raţiunii. „Trebuie clarificat cine a vândut, ce a vândut, cine a cum­părat, ce a cumpărat. În func­ţie de răspunsuri, putem trage concluziile“, spune Dan Schwartz, consultant la Scot&­Com­pany Consulting. Grupul Mechel este acţionar majoritar (între 60% şi 80% din capitalul social) la cele patru întreprinderi prin firme înregistrate în alte ţări.

Verificările privind suma la care s-a făcut tranzacţia ar putea lua în calcul valoarea de piaţă a acestor întreprinderi, dar şi nivelul datoriilor acestora. Majoritatea companiilor acţio­nare la combinatele româneşti vândute acum de Mechel provin din Elveţia (Mechel Câmpia Turzii), Cipru (Mechel Târgo­vişte), Italia (Ductil Buzău), doar Laminorul Brăila având acţionar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum o ora
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°