■ În chestiunea MŢR-LGBT constat că, sub nişte păcate cumplite, se ascund întotdeauna suflete chinuite, ce trebuie iubite. Dacă vrem să mai arătăm a creştini, măcar putem să nu urâm. Însă dincolo de şansa vindecării şi a iertării, rămâne nenorocirea încurajării. ■

Agitaţia recentă de la MTR în chestiunea LGBT nu a făcut decât să stârnească aruncarea prin blogosfera românească, din ambele tabere, a unor cuvinte pe post de pietre, ce au provocat răni. De aceea, încerc o calmare a spiritelor, arătând că în ambele tabere avem de-a face cu o rătăcire a căilor iubirii divine.

Dragi fraţi, minoritari LGBT.

Vă rugăm să înţelegeţi că afirmarea publică a unor drepturi minoritare, în contextul unei societăţi cu puternice rădăcini creştine, în care Scriptura afirmă clar că ceea iubiţi dvs. este contrar voii lui Dumnezeu, nu este scutită de efecte, uneori nefaste şi, desigur, nedorite de nimeni. Sigur că, în libertatea sa, dăruită de Dumnezeu, omul poate ajunge să reclame dreptul de a păcătui. Divinitatea nu are o problemă cu aceasta şi cred că nici noi nu ar trebui să avem o problemă cu asta, câtă vreme fiecare îşi va primi răsplata faptelor sale. În fond sfinţenia este un drum al alegerii. Iar Biserica vă va aştepta mereu cu lacrimi în ochi, asemenea părintelui care şi-a primit fiul risipitor înapoi cu cele mai mari onoruri. Chiar dacă vă veţi arăta mereu deranjaţi de catalogarea pulsiunilor dvs. ca fiind „păcătoase”, de către Biserică. Ce să-i faci, morala divină nu se schimbă după cum vrea omul.

Personal, nu-mi dau seama dacă această slăbiciune sufletească a domniilor voastre vine din plăcere, frica de sexul opus, nonconformism sau extravaganţă. Cert este, însă, că nu trebuie să transformăm această orientare minoritară a dvs. într-o provocare la adresa celorlalţi. Căci asta a fost, practic, alegerea MŢR ca loc al unei manifestări în care vă afi