de N. I. DOBRA
22 februarie 2013 21:37
0 vizualizari
A-A+ Tabloidele din Italia au materie primă pentru primele pagini - Silvio Berlusconi, fostul prim-ministru, oferind mereu subiect de scandal. La 76 de ani, după tot felul de operaţii estetice, continuă să fie atras de femeile tinere, care se lasă plătite de bătrânul libidinos, după care mai câştigă bani frumoşi, povestind gazetarilor ce şi cum au făcut.
... Dar, să ne întoarcem în timp.
În 1956, la Bologna, se năştea Miriam Bartolini, într-o familie de socialişti, într-un cartier popular. Crescând alături de alţi copii de condiţie modestă, visa la o carieră de actriţă. Frumoasă era, bine făcută era, nu i-a fost greu să ajungă pe scenă, luându-şi numele Veronica Lario. În 1980, Berlusconi a văzut-o într-un vodevil, la Teatrul Manzoni din Milano şi i-a căzut cu tronc. El era cum e prostul mai în putere, la 43 de ani, iar ea nu împlinise 24, era ca un boboc. Berlusconi recunoaşte: "Era splendidă. Am rămas cu gura căscată". După spectacol a abordat-o, dar ea a continuat să evolueze pe scenă şi chiar într-un film de Dario Argento. Acesta a fost ultimul rol, fiindcă Berlusconi a dorit s-o păstreze doar pentru el. Deşi era căsătorit - are doi copii mari, Marina şi Pier Silvio - a cumpărat un apartament somptuos în Milano, în apropierea biroului său de preşedinte al societăţii Fininvest, care i-a adus miliardele. A fost perioada cea mai fastă din relaţia lor, deşi încă de atunci Silvio lipsea mult, prins cu numeroasele lui afaceri, cu cariera politică şi cu fotbalul. În acei ani li s-au născut cei trei copii: Barbara, Eleonora şi Luigi. S-au căsătorit abia în decembrie 1990, avându-l ca martor la cununie pe fostul prim-ministru Bettino Craxi, care-l susţiea în politică pe Berlusconi, pentru a ajunge cât mai sus. După căsătorie, Veronica s-a mutat cu copiii în vila Macherio, la câţiva kilometri