Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, invitat la lucrările Congresului Partidului Naţional Liberal, a ţinut să-i înmâneze preşedintelui PNL, Crin Antonescu, un steag al Ţinutului Secuiesc.
Kelemen Hunor şi-a explicat gestul prin dorinţa sa de a "îngropa" problema conflictului privind steagul ţinutului secuiesc, pe care îl consideră un pseudo-conflict.
"Nu am venit cu mâna goală, fiind oaspetele dumneavoastră am adus un dar simbolic, la propriu şi la figurat. Dacă mă uit aşa în jurul meu darul meu ca şi cromatică se aseamănă foarte mult cu culorile PNL. Este un dar simbolic şi un gest simbolic prin care aş vrea să transmitem un mesaj puternic pentru toată lumea. Suntem gata să stopăm acest pseudo-conflict al steagului secuiesc, să transmitem prin gestul nostru un semnal că suntem cu toţii oameni normali şi nu credem că societatea noastră, ţara noastră ar avea ceva de câştigat din dezbinare", a spus Kelemen Hunor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a acceptat darul "simbolic" al reprezentantului minorităţii maghiare, afirmând că acesta nu are ce căuta pe instituţiile oficiale ale statului român.
"Este binevenit şi acesta atâta vreme cât stă în braţele dumneavoastră sau în braţele mele şi nu pe instituţiile oficiale din statul român", a spus Crin Antonescu.