Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo e interesată de trei piteşteni!

Publicat in Liga2, vineri 22 februarie 2013 ·

Informaţii apărute după amicalul dintre FC Argeş şi Dinamo II susţin că gruparea de Liga I ar fi interesată de achiziţionarea a trei fotbalişti ai echipei FC Argeş. Cei în cauză sunt Marius Ion, Alin Popa şi Cătălin Doman. Managerul general al grupării din Trivale, Cătălin Barbu, spune că nu ştie nimic despre interesul celor din Ştefan cel Mare pentru jucătorii săi, însă este dispus să înceapă negocierile: “Nu ştiu nimic concret despre aşa ceva. Înseamnă că avem motive să fim mândri că jucătorii de la FC Argeş se află în atenţia echipelor din primul eşalon. Croitoru este vizat de FC Vaslui, iar Dinamo, după cum spuneţi, de cei trei. Orice echipă care doreşte jucători de la FC Argeş trebuie să se aşeze la masa tratativelor. Aşadar, îi aşteptăm la negocieri pe cei de la Dinamo!”.

Dulcea: „Sper să putem avansa în clasament“

Pe data de 9 martie sunt programate meciurile din prima etapă a returului de campionat în Liga a II-a la fotbal. FC Argeş va întâlni în această primă etapă pe cei de la Luceafărul Oradea. Până la ora începerii acelui meci, Adrian Dulcea îşi doreşte ca echipa să ajungă la o formă sportivă cât mai bună şi pe lângă o victorie în primul meci îşi doreşte şi un retur de campionat mult mai bunpentru echipă.

„Sper să putem ajunge pe un loc mult mai bun în clasament la finalul returului de campionat. Ştiu că nu am avut chiar cele mai bune evoluţii în prima parte a campionatului, dar vreau ca toate aceste minusuri să nu mai existe în acest retur de campionat. Îmi doresc să ne putem concentra pe fiecare meci în parte şi să ajungem între primele echipe ale seriei. Nu ştiu dacă putem să ajungem să ne luptăm la promovare, dar măcar în prima parte a ierarhiei să ajungem“, a declarat Adrian Dulcea.

Sursa: Argeşul

Informaţii apărute după amicalul dintre FC Argeş şi Dinamo II susţin că gruparea de Liga I ar fi interesată d

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°