Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Scriitorilor şi (ne)prietenii ei

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2013 ·

Organizaţia USR are drept scop principal să facă vizibilă o breaslă tot mai bătută de Dumnezeu. Şi să-i asigure un minim necesar supravieţuirii într-o economie de piaţă extrem de crudă.

Membri cu care Uniunea Scriitorilor din România se mândreşte: Mircea Cărtărescu Augustin Buzura, autorul romanelor de succes „Orgolii“ şi „Refugii“ Ana Blandiana, una dintre cele mai importante poete ale Generaţiei ’60, Mircea Dinescu, poet şi disident, înainte de 1989.

O anchetă de tipul celei publicate în „Weekend Adevărul“ din 8-10 februarie trebuie să îndeplinească două condiţii: să răspundă unei aşteptări a cititorului ziarului şi să fie de bună-credinţă. Intitulată tendenţios „Kitsch şi impostură în Uniunea Scriitorilor“, ancheta de care e vorba nu îndeplineşte niciuna. Dovadă chiar titlul, care induce o idee neechivocă despre ceea ce autorii anchetei – Cristian Delcea şi Mihai Voinea – consideră definitoriu pentru organizaţia de breaslă a scriitorilor. Ca să nu vorbesc de paginare: deasupra titlului, o imensă fotografie de la, probabil, un concurs de Miss, cu domnişoare numerotate în costum de baie. Legătura am făcut-o abia citind textul anchetei: prezentatorul concursului este Florin Silişteanu, „singurul membru al USR (n.r. – Uniunea Scriitorilor din România) fără Bacalaureat“, după cum se prezintă el însuşi. „Nu ne găsim în măsură (sic!) să-i contestăm valoarea de (sic!) poet“, mărturisesc inutil autorii anchetei. Dar să-l folosească pe „revoluţionarul“ din decembrie 1989, „care a încasat peste un miliard de lei vechi din indemnizaţii“, ajuns astăzi prezentator de concerte de manele în Trivale, ca emblemă pentru o anchetă despre USR, s-au găsit în măsură? Atât deocamdată despre felul tendenţios al tratării subiectului. Cât despre rostul anchetei, despre aşteptările cititorului, nu sunt multe de spus. Autorii au făcut o scamatorie: au scos din mânecă o carte de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 24 minute
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum o ora
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 3 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 8 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum o ora
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 9 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°