Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cred că vom muri şi numele său tot nu va cădea" Ce constănţean este de neatins în România

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 februarie 2013 ·

1978 a rămas în istoria atletismului românesc drept anul în care Ilie Floroiu a stabilit celebrele sale recorduri naţionale la 5.000 m şi 10.000 m. Niciun român nu a reuşit de atunci să doboare aceste performanţe, care au încă valoare. Cu timpii obţinuţi acum 35 de ani, Floroiu ar înregistra şi astăzi clasări superioare, inclusiv la Jocurile Olimpice.

Primul a venit recordul de la 5.000 m, pe 23 iulie 1978, la Campionatul Naţional de seniori de la Bucureşti, întrecere desfăşurată pe stadionul „Republicii": 13:15.0. Timpii intermediari ai evoluţiei lui Floroiu au fost: 2:34 la 1.000 m, 5:14 la 2.000 m, 7:56 la 3.000 m, 10:36 la 4.000 m, 13:15 la 5.000 m. În această cursă, Ilie Floroiu a fost la două secunde de recordul european, care era la acea dată de 13:13.0 şi îi aparţinea belgianului Emiel Puttemans. Recordul mondial era de 13:08.4 (Henry Rono - Kenya). Dacă atletul constănţean nu ar fi ridicat mâinile a victorie cu 5-6 metri înainte de finiş, încetinind astfel, timpul, şi aşa excepţional, ar fi fost şi mai bun. Floroiu nu s-a gândit însă că va alerga atât de bine, iar în timpul cursei nu a realizat cât de aproape este de o mare performanţă. Se gândea că va realiza un timp undeva în jurul a 13 minute şi 22 de secunde, după ce, timp de cinci ani, se chinuise fără folos să treacă de bariera 13:27.2, un timp înregistrat tot de el. La data stabilirii, timpul de 13:15.0 a fost prima performanţă europeană şi a doua mondială a anului 1978.

Peste două luni, la Campionatul European de seniori de la Praga, găzduit de stadionul „Strahov", avea să cadă şi recordul de la 10.000 m. Noua performanţă a fost 27:40.06 (timpi intermediari: 2:43 la 1.000 m, 5:26 la 2.000 m, 8:12 la 3.000 m, 10:58 la 4.000 m, 13:44 la 5.000 m, 27:40,06 la 10.000 m).

La tineret, e invincibil din 1974

„La vremea respectivă, cei doi timpi au fost foarte valoroşi. Sunt impor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Sâmbătă, prima manşă a finalelor barajelor de promovare din Liga 3 în Liga 2

Mediafax acum o ora
Iată cele cinci partide programate: CSM Focşani – AFC Metalul Buzău CS Afumaţi – CS Dinamo Bucureşti AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea CS Gloria Bistriţa Năsăud – CS Unirea Ungheni. Toate partidele v

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 24 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 59 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 25 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°