Aşezarea locurilor pe scenă, aranjarea spaţiului în aşa fel încît totul să fie la vedere, decupajele clare şi subtile de lumină, alternanţa planurilor, deplasarea dinspre teatralitatea filmului (din 1977) înspre filmicitatea montării de faţă, ritmul aşezat şi tensiunea care se acumulează pas cu pas, pînă la explozia din final, toate acestea sînt coordonatele definitorii ale spectacolului realizat de Gavril Cadariu la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş. Urmînd în mare parte indicaţiile pe care Peter Shaffer le dă la începutul textului său, regizorul, împreună cu scenograful Ioan Bocoş, creează un spaţiu ce are în centru subiectul pus sub lupă, și anume, tînărul care a orbit şase cai cu o scoabă, acum analizat de un psihanalist care pare a avea chiar el nevoie de cîteva şedinţe de psihanaliză şi pus în situaţia de a se confrunta în mod alternativ cu prezentul şi cu trecutul.
Textul ca material de studiuOrganizată pe planuri foarte riguros decupate în scenă, cu psihiatrul în prim-plan, subiectul în plan secund şi personajele secundare, care apar incidental, în planuri laterale, de unde se pregătesc la vedere pentru intrarea în povestea-demonstraţie-analiză, ordinea din spaţiul de joc vine în contrast cu dezordinea din minţile şi vieţile personajelor, ajutînd, tocmai în acest fel, la expunerea clară a problemei. Prin prezentarea ilustrativă a faptelor (psihiatrul, adresîndu-se publicului, se comportă ca la o conferinţă de specialitate, avînd doar din cînd în cînd derapaje care îi scot la iveală nesiguranţa şi incertitudinile), privitorii sînt invitaţi, în mod implicit, să funcţioneze ca juraţi, ca evaluatori ai celor expuse. Dramaturgia textului (de exemplu, eliminarea personajului Dalton, proprietarul grajdurilor) serveşte dinamizării acţiunii şi urmează un fir roşu care tinde spre limpezirea problemei fără implicarea mai multor factori decît este absolu