Accident în lanţ sâmbătă dimineaţă, chiar la intrarea în oraş, pe strada Clujului.
Şoferul unui Volkswagen Passat cu număr de Cluj nu a adaptat viteza şi a intrat într-o Skoda Octavia, iar din cauza impactului, cel de-al doilea autoturism a izbit, la rândul său, o Skoda Fabia.
O femeie, pasageră în Passat, a suferit răni uşoare. Dintre maşini, cel mai serios avariată a fost Skoda Octavia, care a şi fost preluată de o autospecială de tractare şi dusă la service pentru reparaţii.
Totodată şi maşina al cărei şofer a provocat accidentul are pagube însemnate, fiind, la rândul ei tractată.