Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident groaznic pe DN7: Cinci morţi şi trei răniţi

Publicat in Ziua Veche, duminică 24 februarie 2013 ·

Cinci persoane au murit şi trei au fost rănite, după ce un autoturism şi un microbuz s-au ciocnit frontal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Valea Oltului, lângă staţiunea vâlceană Călimăneşti.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 7 la kilometrul 190 + 350 de metri, iar primele date arată că şoferul autovehiculului Opel, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu şi în care mai erau patru persoane, a pierdut controlul volanului, din motive deocamdată necunoscute, iar ulterior autovehiculul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz Volkswagen Transporter, care circula regulamentar, în care erau conducătorul auto şi doi pasageri.

În urma impactului, conducătorul auto al maşinii Opel şi cei patru pasageri au murit, iar şoferul microbuzului Volkswagen Transporter şi cei doi insoţitori ai săi au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi cu salvările Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.

Din primele date ale poliţiştilor rutieri, în zonă în momentul producerii accidentului, ploua, iar carosabilul era umed.

Porivit poliţiştilor, cele cinci persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Râmnicu Vâlcea şi aveau vârste între 16 şi 27 de ani, fiiind vorba despre trei băieţi şi două fete, care se întorceau de la o petrecere, primele date ale poliţiştilor indicând că şoferul autoturismului Opel, înmatriculat în Bulgaria, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. “Accidentul a avut loc într-o porţiune de drum drept, iar primele cercetări arată că şoferul Opelului, înmatriculat în Bulgaria, după o curbă, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu ploaie şi carosabil umed şi a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz care circula regulamentar”

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 57 minute
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Județean Constanța informează de faptul că un președinte de secție din județ a plecat cu ștampila de control acasă, sâmbătă, 8 iunie 2024. Mai precis, este vorba de Secția 294, Casa de Cultură Hârșova, unde președintele secției de v

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 2 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum o ora
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

Un primar a montat o cameră de supraveghere într-o secție de votare. Edilul s-a ales cu dosar penal / Ce alte infracțiuni au fost comise în ziua de dinaintea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de violare a confidenţialităţii votului, după ce primarul unei comune din judeţul Maramureş a montat, în cursul dimineții, o cameră de supraveghere într-o secţie

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°