Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Slatina, paznicul unei firme de construcţii fura cot la cot cu hoţii

Publicat in Adevarul, duminică 24 februarie 2013 ·

Trei persoane sunt cercetate pentru infracţiunea de furt calificat după ce au fost surprinse de către o patrulă a Poliţiei municipiului Slatina “în acţiune” în cursul zilei de duminică, în incinta unei firme de pe raza oraşului. Dintre cei trei suspecţi, unul era chiar paznic la societatea comercială respectivă. Acum, cei trei riscă închisoarea.

Poliţişti din cadrul IPJ Olt au prins în flagrant, pe o stradă din municipiul Slatina, trei bărbaţi care sustrăgeau materiale de construcţie din incinta unei societăţi comerciale, materiale pe care le încărcau într-un autovehicul.

“Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, unul dintre bărbaţi, ce era angajat ca agent de pază la societatea respectivă, a permis celorlalţi doi suspecţi accesul în unitate, de unde, împreună, au sustras o serie de produse. Mai exact, este vorba despre: 36 de cutii cu gresie şi faianţă, două bax-uri de polistiren şi un bax de vată minerală, marfa furată fiind evaluată la aproximativ 1.500 lei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisar-şef Claudia Radu.

Poliţiştii au identificat persoanele în cauză ca fiind Viorel P. (21 ani), Marian C. (40 ani) şi, respectiv, Radu T. (28 ani) – ultimul fiind paznicul firmei păgubite, cu toţii originari din oraşul Potcoava, judeţul Olt. De menţionat că asupra agentului de pază s-a găsit un pistol cu bile şi un încărcător cu şase cartuşe - deţinute legal prin fişa postului, care au fost ridicate şi predate societăţii de pază unde acesta era angajat.

Acum, cei trei suspecţi s-au ales cu dosare penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi riscă până la şapte ani închisoare. În plus, “paznicul” a rămas şi fără loc de muncă. Ei sunt cercetaţi momentan în stare de libertate.

Materialele de construcţie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Elena Lasconi: „RECONSTRUCȚIA” USR nu poate fi făcută peste noapte. Noul președinte al partidului pariază pe dublarea membrilor în trei luni

Gandul acum 6 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR pariază că numărul membrilor partidului se va dubla în trei luni de la alegerea sa. Dar, reconstrucția USR nu poate fi făcută peste noapte, a afirmat primărița din Câmpulung Muscel la B1Tv. A reconstrucția nu o

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 12 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 9 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 14 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 13 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 6 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 7 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°