Criza steagului secuiesc nu a aparut din senin, ci pe fondul unor stari conflictuale latent-remanente intre majoritatea populatiei si una dintre minoritati, iar faptul ca dl Hunor Kelemen, liderul UDMR, le-a daruit liberalilor in plin Congres respectivul simbol al unei natiuni sau etnii(?) demonstreaza ca in Romania se poate face politica si civilizat, europeneste, cu zambetul pe buze si cu cartile pe fata.
Se intelege ca nu tot spectrul politic se poate elibera de politicianismul contagios si agresiv care incearca sa converteasca orice conjunctura in avantaj electoral, asa cum s-a intamplat intotdeauna dupa Revolutie, de aceea gestul normal al liderului UDMR a starnit reactiile anticipate: cativa liberali si jurnalisti au inteles mesajul, dar cei mai multi au ramas in continuare pe baricade, acolo unde li se cere sa fie mereu combativi. Ca pe vremuri tovarasesti! Mereu la datorie, adica la vanatoare de voturi.
Sa ne temem de greci?
Asadar care este mesajul darului UDMR? Nu cumva va fi fiind unul a la grecque? Nu. Cica e un simbol national si un semn ca "suntem gata sa stopam acest pseudo-conflict al steagului secuiesc, sa transmitem prin gestul nostru un semnal ca suntem cu totii oameni normali si nu credem ca societatea noastra, tara noastra ar avea ceva de castigat din dezbinare". Asa sa fie.
Numai ca intre politetea de rigoare cu tot cu bunele oficii ale artei discursive si realitatea intrinseca se ascunde adevaratul motiv: politicienii maghiari asteapta de mult timp ca Legislativul si Executivul sa le rezolve doleantele legate de autonomie teritoriala si culturala, doleante sustinute nu intotdeauna pe fata, din cauza repercusiunilor europene, cat mai ales prin fel de fel de actiuni la limita intre imagine publica si conflict etnic, precum (re)inhumarea lui Nyiro Jozsef de anul trecut si razboiul steagurilor, de anul
