Pentru un om care se uita de dimineata pana seara la sansa lui istorica de a deveni presedinte de tara, la oportunitatea de a ajunge, daca are un pic de rabdare, unde s-a straduit o vara intreaga calcand in picioare statul, domnul Crin Antonescu este prea nervos.

Fiecare aparitie a sa publica ar trebui sa fie o trecere lina prin fata camerelor de filmare, avand in ochi linistea pe care o aduce certitudinea unui destin stralucit.

De regula. Caci presedintele Partidului National Liberal este din fire mai nabadaios, deci un comportament de manual de psihologie nu se aplica mereu in cazul dumnealui. Aproape niciodata, caci ma gandesc ca noaptea nu se cearta in somn.

Dar chiar si asa, in ciuda temperamentului coleric, ar fi mai normal sa aiba o prezenta cu functiune de algocalmin, asa cum isi duc traiul milionarii pe puntea iahtului, al caror singur efort este sa se intinda din cand in cand dupa paharul cu umbreluta sau sa-si puna vesta si labele de scufundare.

Dar domnul viitor presedinte crapa de nervi de dimineata pana seara. Chiar si atunci cand isi stapaneste limba, il tradeaza mana pe care si-o duce mereu prin par, ochii care sar de la un perete la altul si rictusul care se intentioneaza a fi zambet.

Cand chiar nu mai poate sa-si tina firea se rasteste la jurnalisti, le da lectii de gramatica facand misto de ei (de acord, multi si-o cer cu spume). Cam prea repede, dupa mine. Lui Traian Basescu i-a trebuit ceva pana sa vada gaozari si tiganci imputite, si el avea deja legitimitate.

Crin Antonescu nu are. Si dupa cat de iritat este in toate momentele vietii sale, cu exceptia clipelor cand se barbiereste, am senzatia ca se teme de ceva.

La prima judecata as spune ca ii este frica sa nu se intample ceva pe ultima suta de metri, cum a patit Mircea Geoana. Dar lucrurile sunt diferite. Fostul pre