Mioriticul român iese din fabule şi nu se mai potriveşte în bancuri. Tot ce ştim despre el, despre noi, se face ţăndări, ca o farfurie lovită cu toporul. Moldoveanul care cunoaşte, în tehnologia făpturii lui, trei viteze de deplasare – înşet, înşetişor şi pi loc nu mai e el. Un concubin nervos din Vaslui a omorât cu pumnii un copil de grădiniţă care plângea enervant. Cum de s-a enervat atât de fulgerător şi asasin molcomul nepot al Vrâncioaiei? Ardeleanul suportă şi el un transplant inexplicabil de organ detonant, circumvoluţiunea dinamitei fiind încastrată în scăfârlie. O colecţie recentă de cotonogeli inexplicabile dărâmă sute de ani de folclor temperamental şi dă de râpă cu iluzia educaţiei austriece. Unde-i ardeleanul care, aşezându-se pe canapea, în tren, nimereşte fix într-o piuneză care, fireşte, i se înfige în cur. Se ridică domol, o extrage şi constată că e ce bănuia, adică o piuneză, şi-o îndeasă la loc în popou, reocupându-şi poziţia. Dacă trebe, trebe, zice el resemnat. Ei bine, azi nu mai e nevoie să se aşeze în piuneză. Nu mai acceptă resemnat nimic. E furios când nu i se întâmplă nimic rău pentru că nu i s-a întâmplat. Dacă îl calcă cineva pe umbră sare la bătaie. Ciudat este că revoltele românilor n-au anvergură istorică, rar se ceartă cu cârmuirea şi iau istoria de brăcinari. Se cotonogesc doar între ei. Şoferii, cei mai mulţi, au sub scaun o ghioagă de baseball, iar şoseaua a devenit un câmp de bătălie. Ţi-a tăiat unul calea, îl urmăreşti, i-o tai şi tu. Urmează o spargere reciprocă de geamuri, nevestele îşi dau simetric cu poşetele în cap, iar povestea se termină cu poliţia şi spitalul dimpreună. În minunata cetate de scaun a Târgoviştei, unde deunăzi lansai nişte cărţi şi CD-uri, cucerit de eleganţa intelectuală şi sufletească a participanţilor, s-a petrecut o crimă la trei paşi de poliţişti, în imposibilitatea de a interveni. Un puşti trece pe lâ