”Stejarii” au reuşit a treia victorie consecutivă în Cupa Europeană a Naţiunilor, după ce au învins ieri Spania cu 25-15.
Echipa României are un început de an frumos. Cu victorii. Ieri, "stejarii" au învins Spania şi au demonstrat că sînt în formă. La Gijon, pe o ploaie care a variat în intensitate, în cadrul complexului sportiv Las Mestas, echipa României a debutat în forţă.
În primele 30 de minute ale întîlnirii avea pe tabelă 19 puncte adunate din cele patru lovituri de pedeapsă reuşite de Vlaicu şi prin eseul reuşit de Cătălin Fercu transformat apoi de Vlaicu. România şi-a arătat clasa şi determinarea. Spaniolii au reuşit doar trei puncte în prima repriză, atunci cînd Corey Simpson a trimis balonul printre buturi dintr-o lovitură de pedeapsă.
După odihna de la vestiare, leii spanioli au devenit un pic mai lei şi au reuşit să revină în joc şi să înscrie două eseuri prin Leonel Pardo şi César Sempere, doar unul dintre ele transformat. Ultimul eseu al spaniolilor venind cu doar trei minute înainte de final, atunci cînd oboseala era prezentă în muşchii românilor. N-au forţat inutil şi s-au sprijinit pe dreptul lui Florin Vlaicu, care a mai dus şase puncte în contul României, în urma loviturilor de pedeapsă, şi chiar dacă a mai şi ratat, a fost omul de bază ieri.
La final, s-au bucurat moderat, mulţumiţi şi de faptul că au reuşit să răzbune un pic înfrîngerea de anul trecut în faţa ibericilor, cînd au pierdut cu 12-13, la Madrid.
După trei meciuri disputate în Cupa Europeană a Naţiunilor, "tricolorii" rămîn neînvinşi şi se înfruntă pe 9 martie cu Belgia, în deplasare, şi apoi, pe 15 martie, cu Georgia, pe teren propriu.
”Stejarii” au reuşit a treia victorie consecutivă în Cupa Europeană a Naţiunilor, după ce au învins ieri Spania cu 25-15.
Echipa României are un început de an frumos. Cu victorii. Ieri, "stejarii" au învins Spani