de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
24 februarie 2013 23:27
11 vizualizari
A-A+ Când au organizat pentru prima dată "Carnavalul Primăverii", voluntarii Asociaţiei "Prietenii Avrigului" au fost consideraţi de multe persoane nişte naivi, evenimentul fiind, în opinia acestora, unul sortit eşecului. Perseverenţa şi munca de calitate, dorinţa de a face ceva nou pentru Avrig şi oamenii săi, un eveniment al comunităţii pentru comunitate, de a le oferi semenilor posibilitatea de a-şi descreţii frunţile, de a fi alături de cei dragi sau de a se distra împreună cu aceştia, au dat roade, astfel că, zilele acestea organizatorii se pregătesc pentru cea de-a şaptea ediţie.
La fel ca şi ediţiile trecute, "Carnavalul Primăverii - 2013" va fi găzduit de Sala "Pavilion" a Casei de Cultură a oraşului Avrig, evenimentul fiind programat pentru data de 2 martie, cu începere de la ora 19.
Aşadar, avrigenii, dar şi persoanele din localităţile apropiate, ce doresc să fie, pentru câteva ore, personaje de poveste, să-şi joace propriile roluri într-o piesă ciudată, cu spectatori pestriţi, să iasă din tiparul rutinei zilnice şi al petrecerilor tip, să se distreze, sunt invitaţi să vină, împreună cu gaşca de prieteni, la "Carnavalul Prim[verii"!
Responsabilii acestei acţiuni promit că vor da tuturor participanţilor şansa de a fi regele/regina gafelor sau protagonistul/protagonista uneia sau mai multor farse. Cu toţii merită să fie în centrul distracţiei şi să uite, fie şi numai pentru o seară, de grijile zilnice.
În afară de voie bună şi personaje haioase, Asociaţia" Prietenii Avrigului" tentează participanţii cu o tombolă veselă, cu premii trăsnite şi cadouri de tot hazul, pe măsura personajelor ce vor fi interpretate. "Nu vor lipsi jocurile şi concursurile, muzica bună şi dansul,dar nici ocazia de a redeveni prieteni cu voi, cu noi