Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că Steaua nu mai poate pierde campionatul și prorocește dintre cine se va alege viitorul șef al federației Sursa: VLAD STĂNESCU
Vineri, în ziua reluării campionatului, în sediul Ligii Profesioniste de Fotbal e ca-n gară. Fiecare are ceva de rezolvat. În biroul lui Dumitru Dragomir e o gară mai mică. Dacă întîrzii cinci minute, aştepţi încă 30. Îl dor şalele. Dar nu din cauza asta n-ar candida la şefia FRF. „Am 66 de ani, în tinereţe aş fi făcut-o, dar însemna să-l trădez pe Mircea Sandu”. Comandă două cafele, apoi îi spune secretarei: „O oră să nu intre nimeni. Dau un interviu la «Evenimentul»”.
EVZ: Cine ia campionatul?
Dumitru Dragomir: Steaua, domnule! Păi, nu-l mai poate pierde, nici să vrea. Nu spun asta fiindcă acum sunt pe creasta valului după ce au eliminat Ajax.
Sunt ei prea buni, sau ceilalţi prea slabi?
Şi una, şi alta. Dar au arătat încă din tur că au cea mai bună echipă.
Nu-i poate împiedica nimeni? CFR, Vaslui…
Nu.
V-a dezamăgit vreo echipă în prima parte?
Dezamăgiri ai în dragoste, în rândul prietenilor… Dar Rapid şi Dinamo au fost sub aşteptări. Şi Galaţiul. La CFR mă aşteptam să nu poată face faţă şi la noi, şi în Liga Campionilor. La fel, Vasluiul, după câţi jucători a pierdut, era clar că nu se poate bate din nou la titlu.
Se retrage Mircea Sandu de la conducerea FRF?
Sută la sută.
A mai spus-o şi altă dată.
De data asta e sigur. Anul viitor s-au şi decalat alegerile, undeva în aprilie, astfel încît să poată prezenta bilanţul contabil înainte de şedinţa în care se va alege noul preşedinte al FRF.
Se tot vorbeşte de Gică Popescu.
Eu îl susţin. Stai să vedem cum se termină cu nebunia asta din „Dosarul Transferurilor”, dar dacă va candida Gică Popescu, eu îl voi susţine.
Şi dacă nu-l susţineţi? @N_P