Ne aflăm într-o continuă mişcare, fie că mergem la locul de muncă, fie că vrem să ne întâlnim cu un prieten sau să prindem mijlocul de transport în comun. Mergem, alergăm, ne oprim şi apoi iar mergem, dar oare ritmul în care ne mişcăm este dictat inconştient sau ne limităm la simţurile care ne ghidează?

Cel mai nou studiu realizat de un profesor asistent de inginerie mecanică de la Universitatea de Stat din Ohio testează teoria conform căreia oamenii combină inconştient mersul şi alergatul, astfel încât să ajungă la destinaţia dorită. „Oamenii se mişcă astfel încât să reducă din consumul de energie“, explică profesorul Manoj Srinivasan, conducătorul studiului.

În cadrul cercetării, 36 de persoane au fost puse să parcurgă o distanţă de 122 de metri într-un anumit timp. Subiecţii au primit şi un cronometru. Dacă termenul limită era foarte scurt, subiecţii alergau, dar dacă li se puneau la dispoziţie două minute pentru a ajunge la destinaţie, aceştia mergeau în ritm normal. Dacă termenul limită nu era nici prea scurt, dar nici prea lung, subiecţii oscilau între a merge şi a alerga, potrivit „National Geographic“.

Astfel, se poate evidenţia că oamenii îşi ajustează ritmul pe măsură ce parcurg traseul, bazându-se pe simţul care apreciază distanţa. „Nu este ca şi cum pot decide dinainte“, a specificat Srinivasan.

Un argument evolutiv

„Îmbinarea mersului normal cu alergatul funcţionează atunci când aveţi un timp intermediar. Îmi place să numesc această perioadă «zona crepusculară», unde nu ai nici timp infinit şi nici nu trebuie să ajungi acolo acum“, explică profesorul Srinivasan.

Abilitatea de a face schimb între aceste două moduri i-a fost utilă chiar şi omului preistoric, scrie „National Geographic“. Un om preistoric aflat în căutarea hranei dorea să se mişte într-un mod care conserva energia, astfel, dacă hrana era greu de găsit, vân