Echipa feminină de handbal SC Mureşul Târgu-Mureş a învins pe teren propriu cu scorul de 28-25 CSM Slatina, într-o partidă din etapa a XVII-a a Diviziei A.
Al patrulea joc din retur a adus şi a patra victorie consecutivă pentru echipa lui Bukaresti Jozsef. Deşi a condus pe durata întregii partide, mureşencele şi-au făcut singure jocul greu, tratând în unele momente jocul cu prea mare lejeritate. Desprinse din start la trei goluri, mureşencele au luat deseori piciorul de pe acceleraţie şi au permis adversarelor să se apropie, având chiar emoţii spre final. Deşi diferenţa a ajuns în mai multe rânduri la cinci goluri şi desprinderea era la îndemâna lor, gazdele au ratat numeroasele situaţii de a obţine o victorie categorică. Au condus la pauză cu 15-11, dar slătinencele s-au apropiat la două goluri la începutul reprizei secunde şi chiar la unul în minutul 49 (22-21).
Desprindere ratată
Momentele în care concentrarea a fost la nivelul cerinţelor, mureşencele s-au desprins de fiecare dată. Din păcate, nu toate compenetele au reuşit să menţină ritmul pe parcursul întregului joc, fapt care a dat emoţii în unele momente ale partidei. S-au ratat contraatacuri şi perioade de superioritate nefructificate, dar s-a menţinut diferenţa în momente de inferioritate. Cele patru goluri de la intrarea în ultimele cinci minute dădeau totuşi siguranţă şi această diferenţă a fost concretizată într-o nouă victorie. Cea mai eficace jucătoare a mureşencelor a fost şi de această dată Alina Moloci, care a înscris 11 din cele 28 de goluri. Deşi invincibilă în patru jocuri dificile în retur, SC Mureşul n-a reuşit să urce pe podium. Naţional Râmnicu Vâlcea, aflată pe locul trei îşi păstrează poziţia, la două puncte distanţă, deoarece a avut un joc uşor pe teren prorpiu cu SCMU Piteşti.
Mureşencele îşi pot continua seria pozitivă şi în etapa viitoare, când fac deplasarea la