Probabil şcoala de film britanică are cea mai puternică tradiţie de producţie cu subiecte istorice. Între acestea, temele regale sunt remarcabile aşa cum s-a văzut în recentele filme ‘Discursul Regelui’ şi ‘The Lost Prince’ (Principele John). În acest context este esenţială documentarea în arhive pentru conceperea scenariilor, dar şi pregătirea istorică a regizorului.
În România filmele artistice despre vieţi regale sunt ca şi inexistente, iar rolul cercetării istorice în scrierea scenariilor este fundamental pentru crearea unor imagini cât mai aproape de adevăr. Pentru mine un astfel de regizor model este Stephen Poliakoff în filmul dedicat Principelui John, mai puţin cunoscut la noi. Această producţie ar putea constitui un arhetip pentru mulţi cineaşti.
Stephen Poliakoff, scenaristul şi regizorul acestui film, aduce în prim plan viaţa necunoscută a Principelui John (n. 12 iulie 1905), fiul cel mai mic al Regelui George V şi al Reginei Mary. John nu participa la viaţa publică, fiind afectat de epilepsie şi autism, era menţinut mai mult în culise. Povestea sa este emoţionantă, John fiind ataşat mai mult de guvernanta Lalla, intrepretată de actriţa Gina McKee, şi mai puţin de părinţi.
Regina Mary, portretizată de Miranda Richardson, este o mamă iubitoare, dar are dificultăţi de comunicare cu propriul copil. Din punct de vedere istoric este o perioadă agitată, care precede şi continuă cu domnia Regelui George V, din care nu lipseşte nici vizita familiei imperiale ruse, apoi războiul care împarte în tabere diferite familia bunicii Europei, Regina Victoria.
Numele dinastiei este preschimbat din Saxa-Coburg în Windsor, orice nume german fiind şters din memoria publică. Printre aceste decizii politice, sunt prezentate aspecte din viaţa cotidiană a familiei regale britanice, educaţia copiilor regali, jocurile specifice vârstei, toate fi